Cât de stabil este leul şi încotro se va îndrepta în viitorul apropiat

Moneda europeană nu a reuşit să se menţină peste pragul de 4,43 de lei, fapt interpretat de analişti ca o consolidare a stabilităţii leului în intervalul dintre 4,39 şi 4,43, potrivit unui raport al Băncii Transilvania (BT). Leul are, însă, apetit pentru creştere. Încheierea ofertei de obligaţiuni Bucureşti a provocat aprecierea leului până la 4,3792, marţi noaptea. Miercuri, media BNR a fost de 4,4031 lei/ euro.
Adrian N. Ionescu - mie, 29 apr. 2015, 21:04
Cât de stabil este leul şi încotro se va îndrepta în viitorul apropiat

„Săptămâna trecută am asistat la o tentativă a cursului de a urca peste rezistenţa 4,43 lei / euro, dar până la urmă cursul a revenit în intervalul 4,39 – 4,43”. Mişcarea poate însemna o confirmare a faptului că „rămâne valabil scenariul nostru preferat, favorabil leului în raport cu moneda unică, iar cursul are încă şanse reale să coboare sub minimele din aprilie”, spun analiştii Băncii Transilvania într-un raport emis luni.

Minimele din aprilie s-au situat peste 4,39 lei / euro. Pragul de rezistenţă este acela al unor foste cotaţii maxime, pe care piaţa nu a reuşit să le depăşească.

Febra de marţi noapte

Pe de altă parte, marţi noaptea şi miercuri dimineaţa, euro s-a aflat sub o presiune puternică de depreciere faţă de leu. A coborât la 4,3792 lei / euro, a urcat la 4,4115 miercuri dimineaţa, iar media BNR s-a oprit la 4,4031 lei/ euro.

Cea mai probabilă cauză a creşterii puterii leului este intrarea unor cantităţi mari de valută pe piaţa românească, pentru că marţi s-a încheiat perioada de subscriere a obligaţiunilor municipiului Bucureşti, în valoare de 2,2 miliarde de lei”, potrivit analiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET.

„Faptul că piaţa a revenit destul de repede peste 4,4 lei / euro este un indiciu important că intrările de euro pentru oferta de obligaţiuni au constituit un factor determinant pentru deprecierea acestuia”, ne-a spus Claudiu Cazacu, analist şef al casei de brokeraj XTB România.

Cauze fundamentale

Oferta de obligaţiuni a Bucureştiului a fost, însă, o cauză conjuncturală.

Din punct de vedere fundamental, consolidarea stabilităţii leului este susţinută de tendinţa de depreciere a euro faţă dolar, de apropierea sezonului în care începe să intre contravaloarea celor mai recente exporturi româneşti, de perspectivele unei creşteri economice de peste 2% şi de alte statistici macroeconomice bune ale României.

Aprecierea leului „are cauze legate de performanţa relativă a economiei româneşti vis-a-vis de media zonei euro”. Aprecierea leului ar fi putut să fie chiar mai accentuată, dacă nu ar exista în piaţă temeri privind eventuelele intervenţii ale BNR, în sensul păstrării cursului EUR/RON într-un interval destul de strâns (4,35 – 4,55)”, a răspuns Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al casei de brokeraj Tradeville, la întrebările ECONOMICA.NET.

„Politica de relaxare monetară (QE) a Băncii Centrale Europene favorizează mutarea unor capitaluri înspre titlurile de stat din regiune”, ceea ce ar fi în favoarea leului. „Ar putea fi vorba de o mişcare favorizată de elemente cu caracter temporar, deşi e posibil ca minimele perioadei să nu fi fost atinse pentru EUR/RON”, estimează la rândul lui Claudiu Cazacu.

Miercuri, piaţa era în aşteptarea unor veşti de la FED (banca centrală a SUA) şi a discuţiilor cu Atena. „Un weekend prelungit poate însemna mai mult timp pentru discuţii… sau măsuri aspre. Speranţele sunt mari pentru un acord, dar rămâne încă incert. Traderii mizează pe depăşirea favorabilă a blocajului de finanţare a Greciei, ceea ce ar îndepărta un element de risc în privința leului”, a mai adăugat analistul de la XTB .Câ 

Ce va fi

Cum ne apropiem de 4,35 lei / euro, „este posibil să vedem că aprecierea leului încetineşte sau chiar că acesta începe să se deprecieze uşor”, spune Ovidiu Dumitrescu.

Încă de acum o lună, analiştii consultaţi de ECONOMICA.NET estimau că piaţa va fi tentată să mai testeze suporturile care menţin euro peste pragul de 4,39 de lei. O mai făcuse atunci, aprecierea leului împingând în jos moneda europeană, până la 4,3948 de lei. Ulterior euro a recuperat, iar luni 27 aprilie euro cota la 4,4136 lei.

Pe de altă parte, pragul de la 4,43 rămâne dificil de depăşit de euro: „urmărim rezistenţa la deprecierea euro de la 4,43 de lei: chiar dacă aceasta a cedat temporar săptămâna trecută, o considerăm în continuare relevantă”, spun analiştii BT.

O estimare  din noiembrie 2014 a Comisiei Naţionale de Prognoză este, deocamdată cea mai apropiată de realitate, cu un curs mediu de 4,42 lei/euro în 2015.

Tot în noiembrie anul trecut, Erste Group Research estima un curs mediu al leului de 4,44 lei / euro pentru 2015.

În urmă cu o săptămână, analiştii de la Erste Group Reserch scriau că, „dacă persistă presiunile de apreciere a leului, este probabil ca BNR să-şi menţină prezenţa în piaţa valutară, pentru a ameliora volatilităţile extreme”.

AVERTISMENT: Estimările publicate mai sus nu constituie sugestii de investiţie. ECONOMICA.NET şi profesioniştii citaţi nu își asumă răspunderea pentru rezultatul tranzacțiilor bazate pe oricare din informațiile de mai sus, sau influențate de acestea. Responsabilitatea deciziilor de investiţii aparţine celor care le iau, în funcţie de propriul profil de risc.

Te-ar mai putea interesa și
CNSU a actualizat lista statelor în funcție de rata de incidență. Franţa a intrat în zona roşie
CNSU a actualizat lista statelor în funcție de rata de incidență. Franţa a intrat în zona roşie
Spania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Portugalia şi Grecia se numără printre ţările aflate în zona roşie de incidenţă COVID. Franța fost introdusă pe lista roșie în urma creșerii......
Angajații Amazon vor putea lucra de acasă până la începutul lui 2022
Angajații Amazon vor putea lucra de acasă până la începutul lui 2022
Grupul Amazon, cel mai mare retailer online din lume, nu se aşteaptă ca angajaţii săi de tip corporate să revină la ...
Blue Air va lansa începând din decembrie 2021 primul zbor direct Iași – Dublin
Blue Air va lansa începând din decembrie 2021 primul zbor direct Iași – Dublin
Compania Blue Air a a anunțat prin intermediul unui comunicat că a programat primul zbor direct între Iași și Dublin, ...
Consiliul Constituțional din Franța a decis în favoarea impunerii permisului sanitar și a vaccinării obligatorii a cadrelor sanitare
Consiliul Constituțional din Franța a decis în favoarea impunerii permisului sanitar și a vaccinării obligatorii a cadrelor ...
Consiliul Constituţional din Franţa a validat joi legea care instaurează permisul sanitar şi vaccinarea obligatorie a ...