Cătălin Drulă: Proiectul pe care PSD și PNL vor să-l voteze zilele acestea nu desființează nicio pensie specială

Proiectul pe care PSD şi PNL vor să îl voteze în aceste zile nu desfiinţează nicio pensie specială, afirmă preşedintele Uniunii Salvați România, deputatul Cătălin Drulă, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 27 iun. 2023, 17:50
Cătălin Drulă: Proiectul pe care PSD și PNL vor să-l voteze zilele acestea nu desființează nicio pensie specială

„România putea să aibă în conturi peste 10 miliarde de euro din PNRR anul acesta, dar din cauza PSD şi PNL abia dacă o să primim jumătate din bani”, arată Drulă, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele USR susţine că premierul Marcel Ciolacu „se chinuie să îndeplinească jaloanele pentru cererea 2 de plată, iar banii vor intra în ţară abia în septembrie din cauza întârzierilor”.

„Nu mai e nicio şansă să primim banii pentru cererea de plată 3 sau 4 care erau programate anul acesta. Mai grav este că Ciolacu încearcă în continuare să îi păcălească pe cei de la Bruxelles. Reforma pensiilor speciale este unul dintre jaloanele din cererea 3 de plată, iar proiectul pe care PSD şi PNL vor să îl voteze zilele astea nu desfiinţează nicio pensie specială. Aşa se joacă la păcănele viitorul României: miliarde de euro pentru şcoli, spitale, autostrăzi”, completează Cătălin Drulă.

Te-ar mai putea interesa și
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Agenții chelatori funcționează asemenea unor molecule-capcană, care se leagă de anumiți ioni metalici și formează compuși pe care organismul îi poate elimina. În schimb, aceeași......
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două companii
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două ...
Acţiunile Euronext şi Deutsche Boerse au urcat luni cu aproximativ 2%, după ce directorul general al Euronext, Stéphane ...
Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul României. Contract de 144 mil. euro semnat
Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul ...
PPC a atribuit contractul pentru lucrările de racordare la rețeaua de înaltă tensiune a unei capacități fotovoltaice ...
Scandal în Japonia. Conducerea unei centrale nucleare a fost demisă după falsificarea unor date seismice
Scandal în Japonia. Conducerea unei centrale nucleare a fost demisă după falsificarea unor date seismice
Compania japoneză Chubu Electric Power Co. a anunţat luni demisia preşedintelui său şi a preşedintelui consiliului ...