Catastrofă aviatică în Egipt: Avionul rus s-a dislocat în aer – anchetator rus

Avionul companiei ruse Kogalimavia care s-a prăbuşit sâmbătă în peninsula Sinai cu 224 de persoane la bord s-a dislocat în aer înainte de a lovi solul, a declarat duminică, la Cairo, şeful experţilor în aeronautică din Rusia, relatează AFP.
Economica.net - D, 01 nov. 2015, 16:45
Catastrofă aviatică în Egipt: Avionul rus s-a dislocat în aer - anchetator rus

Dislocarea a avut loc în aer şi fragmentele s-au împrăştiat pe o suprafaţă mare de circa 20 de kilometri pătraţi”, a declarat Viktor Sorotchenko, directorul Comitetului Interguvernamental pentru Aviaţie (MAK), citat de agenţiile de presă ruse, precizând că este „prea devreme pentru a se trage concluzii”.

MAK este însărcinat cu realizarea investigaţiilor privind accidente aviatice în Rusia. Astfel, Viktor Sorotchenko participă la ancheta privind prăbuşirea zborului 9268 al companiei Kogalimavia în Egipt alături de anchetatori francezi ai BEA şi germani ai BFU, reprezentând constructorul Airbus, şi anchetatori egipteni.

Ipoteza dislocării în zbor este considerată ca fiind cea mai plauzibilă de experţi, având în vedere dispersarea fragmentelor.

Autorităţile au anunţat sâmbătă că au găsit fragmente de avion şi corpuri neînsufleţite într-un perimetru care se întinde pe o rază de 8 kilometri, ceea ce, potrivit experţilor, indică a priori faptul că avionul Airbus A321-200 al companiei ruse Kogalimavia, cunoscută şi sub numele de Metrojet, nu a lovit solul întreg, ci s-a dislocat sau a explodat în zbor.

Perimetrul de căutare a fost extins duminică la 15 km, a indicat un ofiţer al armatei care participă la căutări, într-un interviu pentru AFP la baza militară Al-Hassana, în provincia Sinaiul de Nord, la circa 60 de km de locul prăbuşirii.

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea totală a deținerilor înregistrate la Depozitarul Central a depășit 414 miliarde de lei la 31 martie 2026 – ASF
Valoarea totală a deținerilor înregistrate la Depozitarul Central a depășit 414 miliarde de lei la 31 martie 2026 – ...
Valoarea totală a deţinerilor de instrumente financiare la Depozitarul Central a depăşit 414,5 miliarde de lei, respectiv 81,3 miliarde de euro, la sfârşitul primului trimestru al anului 2026,......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu „podul verde” construit peste Olt
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu „podul verde” construit peste Olt
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis vineri seara imagini cu ecoductul Călinești care ...
Ministerul Energiei a decontat de la începutul anului peste 110 milioane de euro din PNRR
Ministerul Energiei a decontat de la începutul anului peste 110 milioane de euro din PNRR
Valoarea plăţilor efectuate din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în 2026, până la acest moment, ...
FOTO Orașul de lângă București unde lucrările la centură au ajuns la 30%
FOTO Orașul de lângă București unde lucrările la centură au ajuns la 30%
Lucrările la Centura Buftea au ajuns la un stadiu de 30%, transmite vineri compania de construcții PORR România.