Câte taxe plătesc românii ca să meargă pe drumurile ţării

Odată cu introducerea noii accize speciale din care se va finanţa construcţia de autostrăzi, românii vor ajunge să plătească trei tipuri de taxe pentru a merge pe drumurile publice din România.
Economica.net - mar, 05 nov. 2013, 14:55
Câte taxe plătesc românii ca să meargă pe drumurile ţării

Guvernul a anunţat introducerea unei accize suplimentare, de 7 eurocenţi pe fiecare litru de carburant cumpărat de la orice benzinărie din ţară, sumele urmând să fie folosite pentru construcţia de drumuri. Un calcul simplu bazat pe consumul de benzină şi motorină din 2012 arată că statul ar colecta, într-un an, 490 sau 607 milioane de euro, în funcţie de modul de implementare a noii taxe: dacă se va aplica şi TVA pe ea sau nu, ca la acciza obişnuită.Noua acciză este de destul de asemănătoarea cu vechea „taxă Băsescu”, vechea taxă de utilizare a drumurilor publice.

Utilizatorii drumurilor publice din România plătesc însă şi rovinieta, un tarif de utilizare a reţelei de drumuri şi autostrăzi. Pentru autoturisme, valoarea acesteia este cuprinsă între 3 euro (pentru şapte zile) şi 28 de euro (pentru 12 luni) şi urmează să fie şi ea crescută. Potrivit unui proiect de act normativ, noile valori ar urma să fie cuprinse între 5 şi 32 de euro.

Odată ce se va finaliza construcţia primei autostrăzi realizată în sistem de concesiune, românii vor plăti şi o taxă de autostradă, din care urmează să îşi recupereze investiţia constructorul privat al autostrăzii. Momentan, sunt în procedură de atribuire mai multe contracte de construcţie de autostrăzi în sistem de parteneriat public privat: Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova şi centura de sud a Bucureştiului.

Cel mai avansat proiect pare a fi cel al autostrăzii Comarnic-Braşov, contractul urmând să fie semnat până la sfârşitul anului, iar autostrada terminată până în 2016. La acel moment, şoferii de autoturisme vor plăti o taxă de circa 7-8 lei pentru a merge pe toţi cei 58 de kilometri, echivalentul unei taxe de 1,2 eurocenţi pe ax şi osie.

Ulterior, se vor plăti taxe şi pentru accesul pe autostrăzile deja construite. După ce se va construi centura de sud a Bucureştiului, va fi taxat traficul şi pe autostrăzile A1 şi A2, deşi au fost construite cu bani de la buget. Motivul ar fi că cel care va construi centura de sud va primi şi contractul de întreţinere a celor de două autostrăzi, iar lucrările de întreţinere nu vor mai fi plătite de la buget. Potrivit estimărilor actuale, un drum pe autostradă între Constanţa şi Piteşti ar urma să coste circa 50 de lei, pentru un autoturism.

Până în momentul de faţă, nici un oficial al statului român nu a anunţat vreo schimbare a regimului rovinietei în urma introducerii taxei de autostradă.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) este instituţia care se ocupă de administrarea reţelei de drumuri şi de construcţia de drumuri noi. Pentru acest an, CNADNR are un buget de şapte miliarde lei în 2013, din care 5,2 miliarde lei pentru investiţii. O parte din bani reprezintă alocaţii de la bugetul de stat.

Cum se cheltuiesc banii?

Potrivit unui studiu recent al Consiliului Concurenţei, care face o comparaţie între costurile de construcţie ale autostrăzilor din România şi Bulgaria, românii construiesc mult mai scump decât bulgarii. Preţul mediu estimat pentru un kilometru de autostradă construit în Bulgaria în zonă de şes este de 2,4 milioane euro/km. În România, preţul mediu/km de autostradă construit în aceeaşi zonă de relief este de 6,9 milioane euro/km, de aproape trei ori mai mare faţă de valoarea estimată pentru Bulgaria. Pentru un kilometru de autostradă construit în Bulgaria în zonă de munte s-au cheltuit, în medie, 5,5 milioane euro/km. Calculele arată că preţul mediu/kilometru al autostrăzilor construite în Bulgaria este de circa 3,3 milioane euro/kilometru. „Analiza statistică a preţurilor medii/kilometru ale tronsoanelor de autostradă din România – valoarea iniţială vs. valoarea finală a lucrărilor – a reliefat o creştere a preţului mediu pe parcursul execuţiei tronsoanelor de autostradă, creştere care este semnificativă din punct de vedere statistic”, se arată în raportul Consiliului Concurenţei.

În afară de aceste taxe, şoferii români mai plătesc o taxă de poluare, la înmatricularea autoturismului, dar şi o taxă locală anuală, de posesie.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit neconformităţi la fişele de spitalizare de zi şi continuă verificate pe......
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu ...