1EUR = 4.7415 RON | Bucureşti 21 º

Daniel Oanţă

Câteva teme de reflecţie pentru domnul Piperea

Atunci când un avocat pierde un proces, în mod normal ar trebui să înapoieze clientului său întreg onorariu perceput. Măcar de atâta consolare ar trebui să aibă parte, zic, omul sărăcit de insuccesul demersurilor avocăţeşti în faţa instanţei, vreme în care acumulează penalităţi de întârziere la plata ratelor.

24 iun, 2015 | | ECONOMICA.net

Acest lucru ar trebui însă nu lăsat la bunul plac al prea-cinstitului avocat, ci impus prin lege întru protejarea clienţilor, ce devin parte vătămată. Pentru că aceştia din urmă pot pierde tot, şi casa şi timpul şi banii şi nervii pricinuiţi de alegerea făcută.

Deoarece aceasta este sau poate fi situaţia, de exemplu, în cazul proceselor colective pierdute de avocatul Gh.Piperea în speţe precum îngheţarea cursului francului elveţian la data acordării împrumutului. Domnia sa nu pare însă dispus „să împartă riscul” aşa cum cere vehement băncilor comerciale în cazul aprecierii monedei în care se derulează contractul. Când pierde câte un proces, nu legea e cea care nu-i dă dreptate, ci duşmanii. Îi dă înainte cu teorii ale conspiraţiei în care amestecă de-a valma Banca Naţională şi angajaţii săi, FMI, Comisia Europeană sau oculta mondială cu overlorzii ei cu tot.

Această strategie îi dă, desigur, prilejul, de a se-nfăţişa pe sine nu ca pe un simplu avocat care a pierdut un proces, ci ca pe-un erou al luptei cu „Sistemul”, un echivalent instruit al unui alt luptător al Luminii. Şi-o să râdeţi, are mulţi fani. De-a lungul acestei deveniri are pretenţia să ocupe tot terenul, deoarece am observat că-l deranjează mult concurenţa. Alte firme de avocatură care încearcă să racoleze clienţi în acelaşi scop „nobil” urmărit de domnia sa, nu sunt decât unelte ale dezbinării luptei Grupului Împrumutaţilor în CHF şi nici nu ştiu meserie…La fel stau lucrurile şi cu orice altă organizaţie constituită în vederea negocierii cu băncile în afara celei la care dânsul e membru fondator. Nu mică a fost dezamăgirea exprimată de dl. Piperea pe facebook în faţa „trădării” AURSUF. „În timp ce asociaţia Parakletos face eforturi pentru a susţine ANPC pentru a câştiga procesele de tip class action contra băncilor, o alta asociaţie, AURSUF, declară public că a încheiat cu BCR un protocol de colaborare”-constată amar dl. Piperea Gheorghe.

De la începuturile efervescenţei luptei dlui Piperea cu băncile „recalcitrante” aşa cum le numeşte dânsul, acesta pare croit să producă pierderi acestora prin iniţierea de legi, fără a înţelege, de fapt, că aceaste pierderi eventuale vor fi transferate contribuablilor, deponenţilor şi viitorilor împrumutaţi. I s-a tot explicat, probabil în termeni mult prea sofisticaţi pentru puterea sau voinţa sa de înţelegere, că BNR nu apără băncile, ci stabilitatea financiară, ceea ce presupune, între altele, mai degrabă protejarea deponenţilor decât a împrumutaţilor. Aceştia reprezintă, de altfel şi majoritatea. Sunt 15 milioane şi jumătate de depozite versus 900 mii de debitori. În fine, nu trebuie să excelezi nici în econometrie, nici în macoroeconomie pentru a decela care parte trebuie să cântărească mai mult în luarea de decizii în domeniul financiar bancar. Şi este evident nedrept pentru această majoritate tăcută şi nevinovată să suporte pierderi induse de legi ce pot produce stricăciuni costisitoare, după ce, graţie unei politici înţelepte, nici un leu din banul public nu a mers spre salvarea vreunei bănci din sistemul bancar, aşa cum s-a petrecut în multe alte locuri din lume.

De câtă miopie sau rea-voinţă trebuie să dai dovadă ca să nu pricepi că, în condiţiile în care promovezi proiecte de legi cu pretenţii de retroactivitate care provoacă pierderi, acestea trebuie acoperite de cineva, de undeva? Tocmai din această cauză este normal ca aceia care au încheiat un contract cu băncile în urma căruia au beneficiat de sumele împrumutate şi au ajuns în dificultate, să negocieze individual cu acestea, fără ca restul lumii, direct sau indirect, să suporte consecinţele acestei situaţii.

Marţi a avut loc o dezbatere pe tema controversatei iniţiative „Dai casa înapoi şi scapi de bancă”. În expunerea de motive pentru această propunere de act normativ, se menţionează, ca bază juridică, „Directiva Europeană 2014/17/UE”. Directiva prevede că statele membre nu pot împiedica părţile dintr-un contract, dacă ele convin, să considere „darea în plată” a garanţiei suficientă pentru a stinge creditul. Pe când, în documentul aflat în dezbatere la noi, statul obligă banca să accepte o astfel de procedură, ceea ce este cu totul altceva. Cred însă că iniţiatorii legii în cauză au greşit intenţionat.

Dincolo de acest aspect extrem de important în a demonstra subţirimea expunerii de motive, la Parlament a avut loc dezbaterea amintită.Cu acest prilej, dl Daniel Nicolaescu, reprezentant al CPBR a pus următoarea întrebare: "De ce, după 151 de ani, debitorii trebuie protejaţi în acest mod? De ce, dacă eu cumpăr un televizor în rate, magazinul poate veni să-mi execute casa, iar banca nu poate avea drept de garanţie asupra întregii averi a debitorului? (...) De ce, dacă nu-mi pot plăti apa, nu merg la furnizor să-i spun că returnez o cisternă de apă pentru că nu am bani să-mi plătesc factura?".

La această întrebare, cred relevantă pentru chestiunea în dezbatere, mai adaug şi eu câteva chestiuni, cu speranţa că dl. avocat şi fanii acestuia nu le vor interpreta că sunt pledoarii în favoarea băncilor:

 - Băncile urmăresc profitul, precum avocaţii onorariul, nu sunt case de întrajutorare;

 - Garanţia la credit şi creditul în sine nu sunt tot aia, indiferent de cine şi cum evaluează garanţia;

 - Împrumuturile sunt purtătoare de dobândă, iar aceasta reprezintă preţul banilor;

 - Din dobânda la credite nu se îndestulează doar banca, ci se bonifică dobânda pentru deponenţi adică aia care asigură banii pentru împrumutaţi;

 - Băncile sunt magazine de bani, ele nu dau de fapt, case, biciclete frigidere şi maşini în chirie, ca atare dacă te plictiseşti de bunurile în cauză sau nu mai poţi achita rata nu s-ar putea legifera să le returnezi şi gata;

 - Îngheţarea cursului la momentul acordării creditului este nefirească pentru că, deocamdată, călătoria înapoi, în timp nu-i posibilă (probabil de aceea nici legile nu se aplică retroactiv);

 - Creditul în valută n-are cum să nu prezinte risc valutar, deoarece cursul de schimb are prostul obicei de a se mişca şi în sus, nu doar în jos. Dacă dl.Piperea încasează onorarii în euro la cursul zilei, sunt convins că înţelege;

 - Falimentul personal nu înseamnă să nu-ţi mai plăteşti datoriile.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României.

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Iulian Enache

Vara neputinţei

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO