Câţi bani au dat românii pentru a împrumuta statul prin titluri de stat, în 2025 – Bilanț pentru programele Tezaur şi Fidelis. Declarațiile şefului Trezoreriei

Fidelis şi Tezaur sunt două programe care au mers peste aşteptările noastre şi care au atras aproape 47 de miliarde de lei prin emisiunile derulate de-a lungul anului, un interes în creştere fiind observat din partea Diasporei, a declarat, joi, directorul general al Trezoreriei, Ştefan Nanu, la un eveniment de specialitate.
AGERPRES - J, 18 dec. 2025, 12:55
Câţi bani au dat românii pentru a împrumuta statul prin titluri de stat, în 2025 - Bilanț pentru programele Tezaur şi Fidelis. Declarațiile şefului Trezoreriei

„A fost un an cu multe provocări, un an care a început în cu totul alt context decât îl terminăm, dar cred că o constanţă a fost cererea şi modul în care s-au derulat aceste emisiuni, atât Fidelis, cât şi Tezaur. Deci, am avut două programe care au mers chiar şi peste aşteptările noastre. Acum, trăgând linie, practic sunt aproape 47 de miliarde de lei în aceste două programe şi în emisiunile derulate de-a lungul anului”, a afirmat Nanu, scrie Agerpres.

El a remarcat că românii nu au mai cumpărat titluri de stat cu scadenţe mici, cum făceau de obicei, ci s-au orientat spre cele pe termen lung.

„Vedem, ca să dăm nişte cifre interesante, în Fidelis apetitul românilor pentru titlurile de stat pe termen lung, un lucru pe care noi la început l-am văzut ca un experiment şi ulterior s-a dovedit a fi unul dintre elementele de succes de anul ăsta. Doar dacă e să ne uităm la maturităţile pe scadenţă de peste 5 ani, atât în euro, cât şi cele în lei, practic s-au vândut aproximativ 1,4 miliarde de euro în segmentul acesta de maturităţi – 5 ani, 7 ani, 10 ani – şi la lei la fel, undeva la 1,4 miliarde de lei scadenţa de 4 ani. Lucru foarte important. Deci, românii nu au mai subscris doar acele titluri pe un an, care erau obişnuinţă deja în anii anteriori, ci se duc pe scadenţe lungi. Vedem Diaspora foarte interesată de aceste titluri şi e un efort. Am avut multe discuţii cadrul ministerului (de Finanţe – n. r.) şi am început să discutăm cu Ministerul Afacerilor Externe. La fel, să implicăm consulatele şi ambasadele României din alte ţări tocmai pentru a populariza, marketa programele de titluri de stat”, a explicat şeful Trezoreriei.

Ştefan Nanu a adăugat că românii au venit anul acesta cu „bani noi” pe care i-au investit în titlurile de stat, respectiv 22 – 23 miliarde de lei.

„Încă o dată, această sumă, 47 de miliarde în total, emisiune internă pe care a făcut-o Ministerul Finanţelor, care iarăşi este la un nivel record, aproape de 160 de miliarde lei, de fapt sunt 165 de miliarde în plan până la sfârşitul anului, înseamnă aproape o treime doar titluri de stat pentru populaţie, un procent enorm. Iar dacă ne uităm la creşterea…bani noi pe care românii i-au pus în titlurile de stat, asta reprezintă aproximativ 22-23 de miliarde anul ăsta, deci practic în afară de scadenţele care au fost rostogolite văd cam 23 de miliarde bani noi, o sumă foarte mare. Înseamnă aproximativ 2 miliarde pe lună – e o sumă considerabilă, deci nu putem decât să mulţumim tuturor celor care au investit”, a transmis directorul general al Trezoreriei.

Bursa de Valori Bucureşti a organizat, joi, deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare cu ocazia listării titlurilor de stat Fidelis emise de Ministerul de Finanţe. Oferta publică a MF, desfăşurată în perioada 5 – 12 decembrie 2025, a cuprins şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una a fost dedicată donatorilor de sânge.

Te-ar mai putea interesa și
Lumea migranţilor – Peste 300 de milioane de oameni trăiesc în afara ţării de origine
Lumea migranţilor – Peste 300 de milioane de oameni trăiesc în afara ţării de origine
Aproximativ 304 milioane de oameni, ceea ce reprezintă aproape 4% din populaţia lumii, trăiesc în afara ţării în care s-au născut, a informat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie......
Trump anunţă un bonus special pentru militari
Trump anunţă un bonus special pentru militari
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că personalul militar american va primi câte un cec în valoare ...
Nicuşor Dan: Metodele de intimidare a magistraţilor sunt subtile. Suntem atenţi la toate
Nicuşor Dan: Metodele de intimidare a magistraţilor sunt subtile. Suntem atenţi la toate
Metodele de intimidare a magistraţilor sunt subtile, a declarat preşedintele Nicuşor Dan şi a adăugat că este atent ...
Japonia – Record de turişti străini, în pofida avertismentelor de călătorie emise de China
Japonia – Record de turişti străini, în pofida avertismentelor de călătorie emise de China
Recentele tensiuni diplomatice dintre Japonia şi China au avut un impact redus asupra turismului, numărul vizitatorilor ...