tezaur

O nouă ediţie Tezaur – Titluri de stat cu dobânzi mari. Ce trebuie să ştii despre ediţia iulie-august a programului

Tezaur – Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titluri de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,25%, 6,75% şi, respectiv 7,15%, conform unui comunicat al instituţiei.

O nouă ediţie Tezaur - Titluri de stat cu dobânzi mari. Ce trebuie să ştii despre ediţia iulie-august a programului
Investiții surpriză în România. Românii s-au înghesuit să își pună economiile în aceste produse. Ce sunt asigurările unit linked, prin care investești și la bursă și în Tezaur

Investiții surpriză în România. Românii s-au înghesuit să își pună economiile în aceste produse. Ce sunt asigurările unit linked, prin care investești și la bursă și în Tezaur

TEZAUR - Dobânzi neimpozabile de până la 7,40%, pentru titlurile de stat din noua ediţie a programului

TEZAUR – Dobânzi neimpozabile de până la 7,40%, pentru titlurile de stat din noua ediţie a programului

Tezaurul pierdut al României. Ce pregăteşte BNR - Strategia lui Isărescu pentru aurul românesc din Rusia

Tezaurul pierdut al României. Ce pregăteşte BNR – Strategia lui Isărescu pentru aurul românesc din Rusia

Tezaur 2026 - A început o nouă ediţie a programului. Ce dobânzi au titlurile de stat

Tezaur 2026 – A început o nouă ediţie a programului. Ce dobânzi au titlurile de stat

Titluri de stat Fidelis. Detaliul important despre sutele de mii de români care împrumută statul pentru dobânzi bune

Titluri de stat Fidelis. Detaliul important despre sutele de mii de români care împrumută statul pentru dobânzi bune

Tezaur 2026 - Începe o nouă emisiune de titluri de stat. Ce dobânzi au

Tezaur 2026 – Începe o nouă emisiune de titluri de stat. Ce dobânzi au

DOBÂNZI. Schimbare pentru toți românii cu economii. Băncile încep să ia fața statului: câștiguri mai mari pentru deponenți. Fidelis și Tezaur rămân în urmă

DOBÂNZI. Schimbare pentru toți românii cu economii. Băncile încep să ia fața statului: câștiguri mai mari pentru deponenți. Fidelis și Tezaur rămân în urmă

O nouă emisiune Tezaur începe azi : Investiții în titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

O nouă emisiune Tezaur începe azi : Investiții în titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Vești bune anunțate de șeful trezoreriei: Dobânzile au scăzut semnificativ deja, investitorii sunt optimiști. Statul vrea mai mulți bani direct de la cetățenii altor țări. Încă o tranșă Fidelis, la Bursă

Date oficiale. Cât au pierdut românii care au economisit în bancă în 2025 și de ce e mult mai bine să dai banii statului-Grafice

Date oficiale. Cât au pierdut românii care au economisit în bancă în 2025 și de ce e mult mai bine să dai banii statului-Grafice

Tezaur 2026 -  Prima emisiune din acest an. Cum poţi cumpăra titluri de stat şi ce dobânzi au

Tezaur 2026 – Prima emisiune din acest an. Cum poţi cumpăra titluri de stat şi ce dobânzi au

Câţi bani au dat românii pentru a împrumuta statul prin titluri de stat, în 2025 - Bilanț pentru programele Tezaur şi Fidelis. Declarațiile şefului Trezoreriei

Câţi bani au dat românii pentru a împrumuta statul prin titluri de stat, în 2025 – Bilanț pentru programele Tezaur şi Fidelis. Declarațiile şefului Trezoreriei

Ultima emisiune din an pentru titlurile de stat Tezaur. Dobânzile sunt de până la 7,40%

Ultima emisiune din an pentru titlurile de stat Tezaur. Dobânzile sunt de până la 7,40%

Program Tezaur - Ministerul Finanţelor a lansat a 11-a ediţie. Ce dobânzi au titlurile de stat

Program Tezaur – Ministerul Finanţelor a lansat a 11-a ediţie. Ce dobânzi au titlurile de stat

O nouă ediţie din programul Tezaur - Titluri de stat la dobânzi anuale de 6,95%, 7,50%, respectiv, 7,85%

O nouă ediţie din programul Tezaur – Titluri de stat la dobânzi anuale de 6,95%, 7,50%, respectiv, 7,85%

Azi se lansează o nouă ediție TEZAUR, cu dobânzi de până la 7,85%

Azi se lansează o nouă ediție TEZAUR, cu dobânzi de până la 7,85%

S-a lansat noua ediție TEZAUR: statul oferă acum dobânzi neimpozabile de până la 7,85%

S-a lansat noua ediție TEZAUR: statul oferă acum dobânzi neimpozabile de până la 7,85%

Răsturnare de situație cu efect pentru toți românii cu economii în bănci. Câștigurile din

Răsturnare de situație cu efect pentru toți românii cu economii în bănci. Câștigurile din „Tezaur” al statului încep să revină sub dobânzile la depozite

Tezaur - Ce dobânzi au titlurile de stat din noua ediţie a programului

Tezaur – Ce dobânzi au titlurile de stat din noua ediţie a programului

Programul Tezaur, o nouă emisiune începe azi. Ce dobândă îți oferă acum statul

Programul Tezaur, o nouă emisiune începe azi. Ce dobândă îți oferă acum statul

Se apropie vârful de plată a datoriei și nu știm dacă statul are bani. Cele trei momente cheie ale anului

Se apropie vârful de plată a datoriei și nu știm dacă statul are bani. Cele trei momente cheie ale anului

De astăzi 10 martie se deschide o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație: Tezaur cu dobânzi de 6,8%, 7,5% și 7,8% în funcție de maturitate

De astăzi 10 martie se deschide o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație: Tezaur cu dobânzi de 6,8%, 7,5% și 7,8% în funcție de maturitate

Parteneriat Poşta Română-ADR-Ministerul Economiei-Visa pentru achiziţia de titluri de stat prin Ghişeul.ro, din 10 martie

Parteneriat Poşta Română-ADR-Ministerul Economiei-Visa pentru achiziţia de titluri de stat prin Ghişeul.ro, din 10 martie

Condițiile în care statul răscumpără anticipat titlurile Tezaur prin intermediul platformei ghișeul.ro și al oficiilor Poștei Române

Condițiile în care statul răscumpără anticipat titlurile Tezaur prin intermediul platformei ghișeul.ro și al oficiilor Poștei Române

Românii se înghesuie să împrumute statul cu dobânzi mult peste depozite. Reversul medaliei: Tranzacții și lichiditate în scădere la bănci și fonduri de investiții

Românii se înghesuie să împrumute statul cu dobânzi mult peste depozite. Reversul medaliei: Tranzacții și lichiditate în scădere la bănci și fonduri de investiții

O nouã ediție TEZAUR debutează azi. Românii pot primi dobânzi de aproape 8%

O nouã ediție TEZAUR debutează azi. Românii pot primi dobânzi de aproape 8%

Furtul tezaurului dacic - Procurorii au început ancheta. Cercetează şi dacă piesele au fost scoase din ţară fără emiterea unei HG

Furtul tezaurului dacic – Procurorii au început ancheta. Cercetează şi dacă piesele au fost scoase din ţară fără emiterea unei HG

Tezaur - Prima ediţie de emisiuni de titluri de stat din 2025 a început. Dobânzi de până la 7,8%

Tezaur – Prima ediţie de emisiuni de titluri de stat din 2025 a început. Dobânzi de până la 7,8%

De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%

De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%

O nouă ediție TEZAUR începe din 13 ianuarie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

O nouă ediție TEZAUR începe din 13 ianuarie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%