Cazul Crevedia: Şapte pacienţi sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, 16 în stare medie sau uşoară – Ministerul Sănătăţii

Doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia care se află internaţi în unităţi medicale din România şi alţi cinci care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.
AGERPRES - S, 02 sept. 2023, 14:23
Cazul Crevedia: Şapte pacienţi sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, 16 în stare medie sau uşoară - Ministerul Sănătăţii

Dintre cei doi pacienţi intubaţi din România, unul este la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar altul la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”.

Potrivit MS, dintre cei 16 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, şase sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, patru – la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, cinci la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

Conform sursei citate, au fost externaţi 25 de pacienţi, iar trei au decedat. 12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate.

Dintre cei 12, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic. „Evoluţie clinică favorabilă”, arată MS.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Starea sa este una critică.

Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, care are arsuri pe o suprafaţă mai mare de 25% din corp, respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen – Norvegia, cu arsuri de peste 25% din suprafaţa corporală, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...