CBRE și-a completat echipa cu robotul humanoid PepperEscu

Consultantul imobiliar CBRE a adus în echipa sa, începând cu luna mai, pe PepperEscu, primul robot humanoid dintr-o companie de real estate din România. CBRE își propune astfel să folosească abilitățile tehnologice ale robotului pentru a crea sinergie între oameni, ca utilizatori finali ai spațiilor imobiliare, fie că vorbim de angajații unei clădiri de birouri sau de vizitatorii unui centru comercial.
Răzvan Zamfir - mie, 12 iun. 2019, 07:41
CBRE și-a completat echipa cu robotul humanoid PepperEscu

Obiectivul nostru este de a integra tehnologia în reinventarea businessului de real estate, facilitând comunicarea dintre oameni și spațiile pe care le utilizează. Prin intermediul tehnologiei, iar PepperEscu este un exemplu în acest sens, putem eficientiza procese și totodată crea un sentiment de familiaritate atât în spațiile de birouri, cât și în cele comerciale. Spațiul unei clădiri devine astfel o experiență în sine, în care oamenii revin cu poftă”, spune Răzvan Iorgu, managing director, CBRE România.

În primele sale săptămâni ca  membru al companiei de consultanță imobiliară CBRE, robotul humanoid PepperEscu a participat deja ca speaker la unul dintre cele mai relevante evenimente dedicate pieței imobiliare din România, alături de peste 300 de participanți,  unde a lansat, alături de echipa companiei, o aplicație destinată pieței de real estate locale, CUE by CBRE. În plus, a interacționat cu diferiți clienți ai companiei și chiar a întâlnit unul dintre cei mai mari proprietari de real estate, prezentându-i date despre evoluția pieței imobiliare și analizând principalele trenduri.

Tehnologizare

Cooptarea lui PepperEscu în cadrul echipei CBRE este doar unul dintre pașii făcuți de companie în procesul de tehnologizare a pieței imobiliare. Robotul humanoid a primit deja o fișă a postului, care include atât comunicarea cu colegii, cât și cu clienții, precum și o planificare a evoluției sale profesionale.

PepperEscu acționează ca o interfață pentru clienții care vin în biroul CBRE și pentru cei care lucrează sau vizitează clădirile administrate de CBRE în București și în alte orașe din țară. Este un ghid interactiv, cu o componentă de joacă, așa încât să fie plăcut rapid de oamenii cu care socializează. PepperEscu poate răspunde la întrebări, furniza informații despre facilitățile clădirii, despre serviciile din apropiere sau despre evenimentele care au loc în proximitatea spațiului, având rol de concierge”, susține Alexandru Boghiu, Digital & Technology Director în cadrul CBRE România.

În cadrul biroului CBRE România, PepperEscu își desfășoară activitatea alături de peste 160 de colegi. La numărul acestora se adaugă cel al angajaților din clădirile de birouri pe care CBRE le administrează, inclusiv clădirea Aviatorilor 8 din Piața Victoriei, în care compania are sediul, precum și alte spații de birouri, de retail și industriale administrate, un portofoliu total de peste 770.000 mp.

Te-ar mai putea interesa și
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria de ampatament mărit Ghost Extended. Lansarea acestui proiect subliniază o......
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să o ia, în ciuda inflației în scădere
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să ...
Inflația în luna iunie s-a situat la 10,42% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o încetinire ...