Cinci judecători ai CCR ne lasă moştenire după ce nu vor mai fi orizontul meschin al propriilor preocupări hedoniste. Azi au decis că binele magistraţilor, vremelnici ca milioanele de români integri pe care i-au desconsiderat, e mai presus decât binele acestei naţii pe care au dezamăgit-o crunt

Doamnă şi domnilor judecători ai CCR care aţi respins reforma pensiilor speciale ale magistraţilor,

Vă scriu fără patimă, dar cu dezamăgire, în numele milioanelor de români integri, care îşi practică meseria, profesia cu responsabilitate, discreţie şi modestie, care au nădăjduit că veţi avea curajul să alegeţi binele comun în detrimentul binelui meschin al unei caste. Prin binele comun înţeleg validarea schimbării direcţiei în care merge această ţară inclusiv, dar fără a ne limita la reforma pensiilor speciale ale magistraţilor. Voi reveni asupra subiectului într-un material separat.

Vă scriu din nou în numele chirurgului care atunci când salvează o viaţă, nu salvează doar un om, ci o lume întreagă care se va ridica prin acel om, prin fire văzute şi nevăzute. Eu însămi cunosc îndeaproape mulţi astfel de profesionişti care caută cu îndărătnicie să rămână modeşti şi departe de aplauzele societăţii.

E misiunea magistratului mai importantă, mai relevantă, mai semnificativă decât cea a chirurgului?

Dacă magistratul greşeşte, un om nevinovat ajunge la închisoare. Dacă chirurgul greşeşte, un om şi toţi cei care se ridică prin acel om mor. Dumneavoastră aţi decis luni că misiunea şi relevanţa muncii magistraţilor sunt superioare celor pe care le are munca chirurgului care salvează vieţi.

Vă scriu din nou în numele profesorului care atunci când educă un copil, cu exemplară discreţie şi modestie, zideşte edificiul moral al acestei naţii, care va dăinui după ce el nu va mai fi, prin fire văzute şi nevăzute. Cunosc destui profesori care încă îşi practică profesia cu dedicare, responsabil, din vocaţie, conştienţi că în faţa lor nu sunt doar câţiva copii, ci întreaga lume care se ridică subtil prin intermediul celor pe care ei îi educă acum, prin fire văzute şi nevăzute.

Vă scriu în numele celorlalţi profesionişti pe care nu-i nominalizez aici, milioanele de români care prin munca lor serioasă, responsabilă, nemediatizată, departe de aplauzele societăţii, în mediul privat sau la stat, construiesc România modernă şi meritocratică, zi de zi.

Ştiţi ce vor lăsa în urmă după ce nu vor mai fi aceşti oameni despre care v-am tot scris şi în 23 septembrie, şi vă scriu şi acum? Nişte valori cardinale mai puternice decât privilegiile ocrotite de dumneavoastră.

Cea mai importantă dintre ele e rezilienţa: să performezi etic şi responsabil în ciuda contextului social sau biografic potrivnic dezvoltării. Aşa aleg să muncească milioane de români care ştiu că pensia lor va fi bazată strict pe propria contribuţie la sistemul asigurărilor sociale.

Ei nu vor privilegii pentru ei, m-aş bucura dacă măcar aţi reflecta la asta. Ei nu caută să obţină privilegii pentru ei. Integritatea şi responsabilitatea internalizate de milioanele de români anonimi nu sunt condiţionate de obţinerea unor privilegii la bătrâneţe sau/şi în timpul vieţii profesionale. Acestea sunt valorile pe care le transmit copiilor lor şi prin care se ridică de fapt această naţie.

Ce rămâne oare în urma dumneavoastră?

Rămân tablouri, bijuterii scumpe, ceasuri de lux, apartamente, case. Orizontul meschin al propriilor preocupări hedoniste şi reconfirmarea privilegiilor unei caste.

Vă propun un exerciţiu de luciditate: coborâţi în lume.

Priviţi în ochi oamenii la 7:00 dimineaţa. Fixaţi-le privirea, simţiţi-le extenuarea. Ei, anonimii aceştia care merg cu metroul, cu tramvaiul şi autobuzul, milioanele de români care muncesc cu integritate fără să se fălească, ei sunt cei care plătesc celor circa 5.000 de magistraţi peste 87% din pensia de serviciu într-un an. Mai precis, 1,4 miliarde de lei doar în anul 2024, după cum am arătat deja în analizele publicate. Resemnarea pe care o vedeţi în ochii lor să nu o uitaţi prea curând. Şi dumneavoastră sunteţi responsabili pentru ea.

Dormiţi bine ştiind că milioane de români, care prezumaţi dumnevoastră că vă sunt inferiori intelectual, că munca lor are răspundere mai mică decât a dumneavoastră, că au învăţat mai puţin sau că au mai multe opţiuni şi mai puţine constrângeri în carieră, plătesc prin taxele şi impozitele lor obligatoriu 87% din suma totală virată într-un an la pensiile de serviciu ale castei magistraţilor? Dacă aveţi conştiinţa împăcată, nu mai am obiecţii.

Pentru că în fond eu vă invitasem să luaţi această decizie crucială pentru viitorul României cerându-vă claritate morală.

În schimb, dumneavoastră ne-aţi arătat astăzi că aşteptările noastre, ale milioanelor de români anonimi prezumaţi ca fiind inferiori castei pe care o apăraţi, sunt disproporţionat de mari în raport cu ce ne puteţi livra.

Preţul deciziei dumneavoastră de a menţine privilegiul castei magistraţilor poate fi chiar destabilizarea Guvernului care schimbă fundamental direcţia în care merge această ţară. Nu sunt membru de partid, iar constatarea mea e avizată şi se bazează pe argumente solide, despre care am tot scris şi nu insist asupra lor acum (amintesc succint doar despre eliminarea multor excepţii de la plata CASS, cea mai curajoasă măsură de corectare a inechităţilor privind finanţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate din ultimii 26 de ani. Despre oportunitatea acestei măsuri scriu de cel puţin 10 ani).

Credeţi că merită să destabilizaţi o ţară şi să menţineţi încordarea socială pentru încă o casă, o casă mai mare, încă un tablou, alte bijuterii, alte bunuri de lux pentru această castă pe care o ocrotiţi neîncetat?

Ne-aţi dezamăgit.

Voi continua să scriu obiectiv, echidistant, riguros şi detaliat despre pensiile speciale, la fel cum am făcut-o de 7 ani de zile, până când toţi pensionarii civili din România vor obţine pensie bazată doar pe contributivitate.

„Voi uda o plantă uscată până când va rodi”.

România încă mai crede în misiunea dumneavoastră. Aceasta e de fapt cea mai relevantă idee din pledoaria mea pentru luciditate şi discernământ. Vă rog să reflectaţi la acest gând.

Se cuvine să le mulţumesc celor patru judecători ai CCR care au înţeles misiunea funcţiei lor şi au vrut să valideze viitorul meritocratic al acestei ţări: Laura-Iuliana Scântei, Elena-Simina Tănăsescu, Dacian Dragoş, Csaba Asztalos. Un laudatio asumat public pentru aceşti patru oameni care s-au împotrivit curentului şi care au ales binele comun de mâine în detrimentul celui egoist al breslei de azi.

Vă las mai jos cele mai importante concluzii ale analizelor mele exclusive, sintetizate în următoarele tabele, despre amploarea nedreptăţii pensiilor de serviciu ale magistraţilor, pe care CCR le-a reconfirmat din nou astăzi.

Post-scriptum pentru cititori şi nu pentru judecătorii CCR: îi rog (încă) public pe cei care m-au intimidat, m-au ameninţat, m-au insultat pentru că dezaprobă atât articolele mele, publicate în ultimii 7 ani despre pensii speciale, cât şi opiniile mele despre acest subiect pe care l-am studiat riguros în toţi aceşti ani să înceteze. În caz contrar, vor exista consecinţe juridice.

Cristina Şomănescu are 17 ani de experienţă în jurnalismul economic. E specializată în finanţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate, în taxarea muncii şi în sistemul public de pensii. Scrie la Economica.net.