CCR a decis că izolarea, carantina și internarea obligatorie nu pot să fie impuse prin ordin de ministru

Adaugă-ne ca sursă preferată

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: Art.25  alin.(2)  din  Legea  nr.95/2006: „Măsurile privind prevenirea şi gestionarea   situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.”  Art.8 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/2020: „În cazul epidemiilor/pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă există un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internaţional (2005), la propunerea Grupului  tehnic de experţi ai Ministerului Sănătăţii, ministrul Sănătăţii instituie carantină pentru persoanele care intră pe teritoriul României din  zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor.”

În urmă deliberărilor, Curtea Constituțională a decis:

Cu unanimitate de voturi a respins că neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.25 alin.(2) teza întâi din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Tot cu unanimitate de voturia a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.8 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Cu majoritate de voturi a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.25 alin.(2) teza a două din Legea nr.95/2006 privind în reforma în domeniul sănătății. Pentru pronunțarea soluțiilor de admitere, Curtea a constatat că dispozițiile art.25 alin.(2) teza a două („precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul  sau  internarea  sunt  obligatorii  se  stabilesc prin ordin  al  ministrului sănătăţii”) din Legea nr.95/2006 și ale art.8 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr.11/2020 sunt neconstituționale deoarece aceste norme  juridice  nu întrunesc cerințele de claritate și previzibilitate a legii impuse de art.1 alin.(5) din Constituție și afectează drepturi și libertăți fundamentale, așa cum sunt cele prevăzute de art.23 alin.(1), art.25 și art.26  din  Constituție, fără respectarea condițiilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Deciziile sunt definitive și general obligatorii și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi AvocatuluiPoporului, care a sesizat Curtea Constituțională. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul CurțiiConstituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.