CCR a respins sesizarea lui Sorin Grindeanu privind secretul votului la moţiunea de cenzură

Curtea Constituţională (CCR) a respins miercuri, ca inadmisibilă, sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu, în care acesta a acuzat faptul că nu a fost respectat secretul votului la moţiunea de cenzură din 21 iunie, fapt care dus la un conflict de natură constituţională între puterile statului prin efectul moţiunii asupra cabinetului său.
Economica.net - mie, 12 iul. 2017, 09:25
CCR a respins sesizarea lui Sorin Grindeanu privind secretul votului la moţiunea de cenzură

Fostul premier Sorin Grindeanu a trimis pe 29 iunie o sesizare Curţii Constituţionale în care semnalează că nu a fost respectat secretul votului la moţiunea de cenzură din 21 iunie.

Grindeanu a reclamat Curţii Constituţionale faptul că unii parlamentari au votat moţiunea de cenzură cu bilele la vedere, fapt ce contravine prevederilor din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care prevede explicit votul secret pentru moţiunile de cenzură.

„Exercitarea mandatului de către deputaţi şi senatori, aflaţi în serviciul poporului, trebuie să fie caracterizată, între alte exigenţe, de respectarea principiului legalităţii şi al bunei-credinţe, prin exprimarea votului în strictă concordanţă cu interesele electoratului care a acordat mandatul respectiv şi cu convingerea proprie a parlamentarului”, a scris Grindeanu.

El susţinea că Regulamentul pe care l-a invocat trebuie să conţină prevederi suplimentare care să se refere la situaţia în care secretul votului nu este asigurat. „Consider că nu este lipsită de interes o eventuală completare a Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu norme care să prevadă reluarea votului în situaţia în care derularea concretă a procedurilor parlamentare nu respectă prevederile regulamentare aplicabile”, se arată în documentul citat.

Premierul argumentează că nerespectarea secretului votului la moţiunea de cenzură care i-a demis guvernul a creat un conflict de natură constituţională între puterile statului, prin efectele pe care adoptarea moţiunii le-a produs.

„Fără a solicita anularea adoptării moţiunii de cenzură, vă adresez rugămintea de a examina condiţiile votării de către deputaţi şi senatori a acestei moţiuni şi de a impune Parlamentului respectarea pe viitor a dispoziţiilor constituţionale şi legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari”, se mai spunea în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale.

Referitor la sesizarea lui Sorin Grindeanu la CCR pe tema votului secret de la moţiunea de cenzură, Liviu Dragnea a ţinut să precizeze, pe 5 iulie, că „votul secret este o opţiune” pe care o foloseşti sau nu.

„Eu cred că până la urmă votul secret este o opţiune pe care o foloseşti sau nu. S-a votat când secret, când la vedere în Parlament, cred că important este votul, cred că un om care are personalitate, şi au fost oameni cu mare personalitate, au votat invers, tot la vedere. (…) Eu nu am pregătirea constituţională a domnului Sorin Grindeanu, drept pentru care am rugat specialiştii în Constituţie şi în drept din Parlament şi ei vor face materialul către CCR”, a afirmat liderul PSD.

Comentariul lui Dragnea a provocat o reacţie din partea lui Grindeanu, pe contul acestuia de facebook. „Văd că Liviu Dragnea crede că trebuie să fii constituţionalist ca să ştii că votul la moţiunea de cenzură e secret, cu bile! Ei bine, nu! Trebuie doar să ai un minim respect pentru lege! Ca preşedinte de partid, preocuparea lui Liviu Dragnea nu ar trebui să fie statul pe scări la moţiunile împotriva propriului guvern pentru a verifica votul parlamentarilor”, a precizat foostul prim-ministru.

Sorin Grindeanu a susţinut că „poate vrea Liviu Dragnea să întrebe dacă în Brazilia votul e la vedere”.

„Să îţi ameninţi proprii parlamentari, să faci filtre la vot, să-i obligi să arate votul care, din punct de vedere constituţional, este secret – toate acestea sunt lucruri inadmisibile. De aceea am sesizat CCR. Pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple”, a conchis fostul premier.

Subiectul moţiunii de cenzură a fost adus în discuţie şi de către opoziţie, tot pe 5 iulie. Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins atunci punerea pe ordinea de zi a cererii de constituire a unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la votul de la moţiunea de cenzură prin care a fost demis guvernul Grindeanu, solicitată de PNL, USR şi PMP.

Cererea de constituire a comisiei parlamentare de anchetă a fost semnată de parlamentari de la PNL, USR şi PMP, care susţin că pe înregistrările video arată că la moţiunea de cenzură au votat 249 de parlamentari, dar în urne au fost găsite 251 de bile.

„Considerăm că este normală o clarificare a ceea ce s-a întâmplat, cum e posibil acel vot care a dus la căderea unui guvern şi la învestirea unui alt guvern şi, de asemenea, să vedem ce se poate face ca astfel de situaţii să nu se mai repete. Nu cred că imaginea Parlamentului are de câştigat menţinând această stare de dubiu dacă s-a furat sau nu s-a furat la vot chiar în plenul reunit al Parlamentului sub zeci de camere de luat vederi”, a declarat senatorul USR Mihai Goţiu.

„Din păcate, au tras de timp şi au tergiversat discutarea şi apoi punerea în discuţie în plenul reunit a constituirii acestei comisii de anchetă pentru care am strâns şi numărul necesar de semnături, 120, din partea grupurilor parlamentare USR, PNL şi PMP”, a mai spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...