CCR amână pentru săptămâna viitoare sesizarea preşedintelui Iohannis asupra modificărilor aduse Legii 303/2004

Curtea Constituţională a României a amânat, marţi, pentru 25 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, au anunţat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Economica.net - mar, 18 sept. 2018, 11:51
CCR amână pentru săptămâna viitoare sesizarea preşedintelui Iohannis asupra modificărilor aduse Legii 303/2004

Pe 20 iulie, Iohannis a transmis CCR sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor.

„Prin modul în care a fost dezbătută şi adoptată, legea menţionată încalcă prevederile art.1 alin.(5), ale art. 61 alin. (2) coroborate cu cele art. 66 alin. (2) şi (3), ale art. 64 alin. (4) şi ale art.147 alin. (4) din Constituţie. Totodată, prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor contravine normelor şi principiilor constituţionale”, se arăta în sesizarea trimisă la CCR.

Potrivit preşedintelui, Legea 303/2004 a fost dezbătută şi adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 66 alin. (2) şi (3) din Constituţie, deoarece a fost aprobată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunită, iar, la momentul convocării forului, iniţiativa legislativă nu putea fi înscrisă pe ordinea de zi.

Şeful statului a supus controlului de constituţionalitate mai multe articole din Legea 303/2004 referitoare la cazurile de eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, unele prevederi legate de rolul CSM, dispoziţii privind auditorul de justiţie. Totodată, au fost criticate şi prevederi referitoare la criteriile de repartizare a judecătorilor şi procurorilor stagiari după promovarea examenului de capacitate în circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor.

Preşedintele a contestat şi eliminarea concursului constând în proba scrisă pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Prin menţinerea doar a probei interviului pentru candidaţi se relativizează standardele profesionale, cu efect asupra calităţii activităţii judecătorilor instanţei supreme, este sporită doza de subiectivism şi, în acelaşi timp, se creează discriminări între promovările în funcţii de execuţie la celelalte instanţe şi cele la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, consideră Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Credite pentru Noua Casă, cu dobândă redusă la încasarea venitului prin bancă
CEC Bank – Credite pentru Noua Casă, cu dobândă redusă la încasarea venitului prin bancă
CEC Bank acordă şi în 2026 credite prin programul Noua Casă, cu dobânzi calculate în funcţie de modalitatea de încasare a veniturilor....
BCE: Şocul energetic provocat de războiul din Iran ar putea avea un „impact persistent” asupra inflaţiei
BCE: Şocul energetic provocat de războiul din Iran ar putea avea un „impact persistent” asupra inflaţiei
Şocul energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu va avea, probabil, un impact persistent asupra inflaţiei, ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Undă verde pentru semnarea contractului cu spaniolii de la FCC pentru tronsonul 3
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Undă verde pentru semnarea contractului cu spaniolii de la FCC pentru ...
Încă un contract cu finațare SAFE poate fi semnat pentru Autostrada Unirii A8, după ce Consiliul Național de Soluționare ...
Investiție majoră finalizată în România: S-a pornit o baterie gigant de 200 MWh în Banat, făcută de români pentru turci
Investiție majoră finalizată în România: S-a pornit o baterie gigant de 200 MWh în Banat, făcută de români pentru turci
Instalația de stocare a energiei de 200 MWh de la Iaz, din Caraș-Severin, cea mai mare de până acum din zona Banatului, ...