CCR ar putea da decizia pe legea prin care parlamentarii pot avea calitatea de comerciant persoană fizică

Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa marţi o decizie în cazul sesizării formulate de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la modificările aduse legii prin care parlamentarii, miniştrii, edilii, prefecţii şi şefii consiliilor judeţene pot avea calitatea de comerciant persoană fizică.
Economica.net - mar, 06 mart. 2018, 05:29
CCR ar putea da decizia pe legea prin care parlamentarii pot avea calitatea de comerciant persoană fizică

Pe 7 februarie, CCR a amânat pentru data de 6 martie luarea unei decizii în acest caz.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen de marţi se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, obiecţie formulată de preşedintele României.

Pe 18 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003.

Legea transmisă la promulgare pe 30 decembrie are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean cu calitatea de comerciant persoană fizică.

‘Prin modul în care a fost adoptată, dar şi prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (1), ale art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 75 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 105 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie’, arăta şeful statului în sesizarea adresată CCR.

Preşedintele Iohannis invoca motive de neconstituţionalitate extrinsecă. Astfel, el afirma că prin articolul unic pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate se abrogă dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, ce instituie incompatibilitatea între calitatea de deputat şi senator şi calitatea de comerciant persoană fizică.

Şeful statului sublinia că, având în vedere că se reglementează într-o materie ce ţine de statutul deputaţilor şi al senatorilor, această prevedere ar fi trebuit adoptată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. El indica faptul că legea a fost respinsă de Senat, iar apoi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, precizând că astfel a fost încălcată Legea fundamentală.

În ceea ce priveşte incompatibilitatea funcţiei de primar, viceprimar, primar general, viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean cu anumite funcţii private, Iohannis arată că în jurisprudenţa constituţională s-a stabilit că aceasta nu este o condiţie de eligibilitate, iar înlăturarea ei depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile.

Astfel, el susţine că nu se poate îndeplini o funcţie publică ce obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă în acelaşi timp o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...