CCR dezbate astăzi sesizarea privind neconstituţionalitatea numirii lui Victor Ciorbea la ASF

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate miercuri sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului, prin care Victor Ciorbea a fost numit membru neexecutiv al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Economica.net - mie, 30 apr. 2014, 08:13
CCR dezbate astăzi sesizarea privind neconstituţionalitatea numirii lui Victor Ciorbea la ASF

Pe 3 aprilie, prim-vicepreşedintele PDL, deputatul Andreea Paul, anunţa că PDL va sesiza Curtea Constituţională cu privire la ‘numirea ilegală’ a lui Victor Ciorbea la ASF, în condiţiile în care nu s-a respectat legea de funcţionare a acestei instituţii. ‘Considerăm că această numire este neconformă cu art. 1 (alin. 3 şi 5) din Constituţie, pentru că nu se respectă legea de funcţionare a ASF, care cere explicit experienţă de minimum nouă ani în instituţiile financiare, în cele de credit sau în activităţile nebancare, chestiune pe care nu o respectă’, a precizat deputatul liberal democrat.

La rândul său, deputatul PDL Tinel Gheorghe afirma că toată lumea trebuie să respecte legea, inclusiv Parlamentul. ‘(…) Suntem şi noi foarte curioşi dacă Curtea, pe această sesizare punctuală, cu exemplu, plecând de la CV-ul domnului Victor Ciorbea, va da o soluţie conformă cu legea şi cu Constituţia’, a afirmat Tinel Gheorghe.

Plenul Parlamentului a aprobat pe 2 aprilie 2014 numirea lui Victor Ciorbea ca membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, el obţinând 326 de voturi pentru şi 16 împotrivă.

Victor Ciorbea şi-a prezentat, pe 8 aprilie 2014, demisia din funcţie în plenul Senatului.

Câteva zile mai târziu, la 15 aprilie 2014, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat numirea lui Victor Ciorbea pentru a conduce instituţia Avocatul Poporului, cu 306 voturi pentru şi două împotrivă. Mandatul lui Victor Ciorbea la conducerea instituţiei Avocatul Poporului este de 5 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Grevă generală în Sănătate. Când se oprește activitatea
Grevă generală în Sănătate. Când se oprește activitatea
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât declanşarea grevei generale împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, la nivelul întregului sector de negociere colectivă......
Miruţă spune că i-a transmis omologului ucrainean ca dronele să se autodetoneze când intră în apele teritoriale româneşti
Miruţă spune că i-a transmis omologului ucrainean ca dronele să se autodetoneze când intră în apele teritoriale româneşti
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a precizat marţi că i-a transmis omologului ucrainean ca orice dronă ...
Ţările NATO caută soluţia pentru „arma supremă” anti-drone. Ce a anunţat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, la Ankara
Ţările NATO caută soluţia pentru „arma supremă” anti-drone. Ce a anunţat ministrul interimar al Apărării, ...
La nivelul NATO se discută despre cea mai bună soluţie tehnică de apărare împotriva dronelor, a afirmat, marţi, ministrul ...
Israelul construieşte un nou zid, paralel cu graniţa cu Iordania
Israelul construieşte un nou zid, paralel cu graniţa cu Iordania
Israelul construieşte un nou zid de separare în nordul Văii Iordanului, la aproximativ 12 kilometri vest, paralel cu graniţa ...