Legile senatorului Zamfir referitoare la sistemul bancar, declarate neconstituţionale de către CCR

Curtea Constituţională a României a admis miercuri sesizarea PNL, PMP şi USR referitoare la modificările aduse Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, informează CCR. Cele trei proiecte legislative au fost inițiate de senatorul ALDE Daniel Zamfir și votate de majoritatea PSD/ALDE în Camera Deputaților, chiar în aceeași zi în care Guvernul anunța Ordonanța 114/2018, care a introdus taxa pe activele bancare.
Economica.net - mie, 13 mart. 2019, 14:56
Legile senatorului Zamfir referitoare la sistemul bancar, declarate neconstituţionale de către CCR

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea articolului 10 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituţionale”, se arată în decizia judecătorilor constituţionali.

Potrivit sesizării PNL, PMP şi USR, prin modificările aduse legii se creează un cadru juridic „privilegiat” în cazul persoanelor care săvârşesc infracţiuni de evaziune fiscală, „de natură a încuraja astfel de fapte antisociale şi nu de a descuraja evaziunea fiscală, respectiv prejudicierea statului şi, implicit, a contribuabililor”.

Semnatarii susţineau că „reglementarea confuză adoptată oferă posibilitatea făptuitorului de a interpreta legea, în sensul a patru posibile cazuri de evaziune fiscală descoperite, în care beneficiază de clemenţă prin înlăturarea cercetării penale/judecătoreşti. În acest mod este înlăturată pedeapsa pentru acest tip de fapte penale de o gravitate aparte şi echivalentă cu cea a altor tipuri de infracţiuni în care nu este aplicat acelaşi regim juridic”, explicau semnatarii.

Potrivit acestora, modificările aduse acestei legi încalcă art 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept, în componentele sale referitoare la apărarea ordinii publice şi a siguranţei publice, prin crearea unei stări de pericol pentru o serie de valori constituţionale.

„Raportat la cauza de faţă, apreciem că Legea pentru modificarea şi completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (…), prin soluţiile legislative propuse, înlătură efectul disuasiv al pedepselor şi, prin aceasta, aduce atingere rolului de prevenţie generală ataşat normelor de incriminare cuprinse la art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care infracţiunile de evaziune fiscală au un pericol social foarte ridicat, întrucât privesc relaţiile sociale referitoare la circuitul financiar şi fiscal şi protejarea bugetului general consolidat, în vederea asigurării resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor sale”, precizau semnatarii sesizării.

În opinia lor, reglementarea va duce la încurajarea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, în condiţiile în care făptuitorul aflat la prima abatere, indiferent de cuantumul prejudiciului produs, ori nu va fi sancţionat în niciun fel sau va fi condamnat doar la achitarea amenzii penale sau va beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Semnatarii apreciau că necorelarea dispoziţiilor legii cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură penală „este de natură să genereze confuzii, incertitudine şi dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestuia”.

Conform acestora, dispoziţiile art. unic. pct. 1 şi 2 referitoare la art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 241/2005 contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat la art. 16 din Constituţie.

„În concret, reglementarea creează premisele existenţei unui tratament distinct aplicat inculpaţilor cercetaţi pentru aceleaşi infracţiuni, care se încadrează în ipoteza normei în funcţie faza procesuală în care se află. Astfel, dacă la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, procesul penal a depăşit primul termen de judecată, inculpatul nu va putea beneficia de renunţarea la urmărirea penală, iar dacă procesul a depăşit etapa cercetării judecătoreşti nu va mai beneficia de acordarea amenzii penale, potrivit art. 10 alin. (11), fiind discriminat în raport cu cei care se află în faza de urmărire penală, respectiv în etapa cercetării judecătoreşti, cu toate că ambele categorii se află în aceeaşi situaţie juridică fiind cercetaţi pentru infracţiuni de prejudiciu identice, comise în aceeaşi perioadă”, menţionau semnatarii.

PNL, PMP şi USR adăugau că, „similar, potrivit art. 10 alin. (11) (art. unic pct. 2 din Lege), în cazul acoperirii prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, în cursul judecăţii, până la terminarea cercetării judecătoreşti, judecătorul este obligat să condamne inculpatul la pedeapsa amenzii penale, iar, potrivit art. 10 alin. (12) (art. unic pct. 2 din Lege), luarea angajamentul de a acoperi această sumă în termen de 1 an de la pronunţarea sentinţei obligă instanţa la dispunerea suspendării executării sub supraveghere, indiferent de cuantumul prejudiciului sau de alte circumstanţe privitoare la faptă sau la făptuitor”.

Te-ar mai putea interesa și
Ford încheie un acord cu chinezii de la Geely pentru uzina de lângă Valencia a grupului american
Ford încheie un acord cu chinezii de la Geely pentru uzina de lângă Valencia a grupului american
Grupul chinez Zhejiang Geely Holding, care deține mărci precum Geely, Lynk & Co, Zeekr, Polestar, Volvo, Lotus și smart, a încheiat un acord cu Ford pentru preluarea parțială a uzinei de......
Lege pentru re-instituirea situației de criză pe piața carburanților, cu scăderea TVA, plafonarea adaosului comercial, limitarea exporturilor și scăderea accizei. Proiect înaintat de fostul ministru PSD al Energiei, Ivan
Lege pentru re-instituirea situației de criză pe piața carburanților, cu scăderea TVA, plafonarea adaosului comercial, ...
Bogdan Ivan, fostul ministru PSD al Energiei, a introdus pe circuitul parlamentar un proiect de lege prin care se re-instituie ...
Blocaj pentru exporturile agricole în porturile ucrainene de la Marea Neagră
Blocaj pentru exporturile agricole în porturile ucrainene de la Marea Neagră
Armatorii au suspendat, temporar, intrările navelor în porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru exporturi agricole, ...
Grecia pregăteşte „Scutul lui Ahile” – Ce sisteme antiaeriene, anti-drone şi anti-rachete cumpără de la Israel
Grecia pregăteşte „Scutul lui Ahile” – Ce sisteme antiaeriene, anti-drone şi anti-rachete cumpără ...
Consiliul de securitate al Greciei (KYSEA) urmează să dea joi aprobarea finală pentru achiziţionarea de la Israel a unui ...