CCR: OUG care prevede reducerea posturilor din administraţia publică, neconstituţională

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede reducerea posturilor din administraţia publică este neconstituţională, au decis, miercuri, judecătorii Curţii Constituţionale (CC).
Economica.net - mie, 05 feb. 2014, 13:32
CCR: OUG care prevede reducerea posturilor din administraţia publică, neconstituţională

Curtea Constituţională a admis astfel sesizarea de neconstituţionalitate înaintată de 61 de deputaţi din grupurile parlamentare ale PDL şi PPDD.

Autorii sesizării arătau că OUG 77/2013 este neconformă cu dispoziţiile articolului 115 alineatul 6 din Constituţie, potrivit căruia „ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.

Deputaţii semnatari ai sesizării precizau că prin OUG 77/2013 au fost desfiinţate, cu unele excepţii, posturile vacante de la ministere, instituţii şi autorităţi publice aflate în subordinea, autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, indiferent de modul de finanţare, de la instituţii şi autorităţi publice finanţate integral sau parţial din bugetul asigurărilor sociale de stat şi/sau bugetele fondurilor speciale, de la instituţiile publice locale. De asemenea, a fost redus numărul total de posturi ocupate, s-a dispus ca instituţiile publice să îşi modifice structurile funcţionale, astfel încât numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice care are în aparatul propriu/ de specialitate şi personal contractual ori, după caz, numai personal contractual, să fie de maximum 12 la sută din numărul total al posturilor aprobate.

Autorii sesizării mai arătau că prin actul normativ s-a dispus: transformarea posturilor de conducere desfiinţate în posturi de execuţie corespunzătoare studiilor şi condiţiilor de vechime avute, modificarea structurii stabilite anterior a serviciilor publice deconcentrate, ocuparea posturilor vacante prin concurs sau examen numai după obţinerea avizului favorabil al Guvernului, printr-o notă iniţiată de Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Finanţelor ori a Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii, după caz, cu condiţia încadrării în plafoanele de cheltuieli de personal aprobate şi aprobarea anuală de către Guvern a numărului maxim de posturi care pot fi înfiinţate şi ocupate, suplimentar faţă de cele deja existente.

În sesizare se menţiona că măsuri asemănătoare au fost adoptate şi prin OUG 37/2009 şi OUG 105/2009, care au fost declarate neconstituţionale de CC.

Printre altele, CC a stabilit atunci, cu valoare de principiu, că înţelesul sintagmei „afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului” are în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora – structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă, precizau autorii sesizării.

Totodată, potrivit acestora, „Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe simple sau de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective”.

În concluzie, arătau ei, prin legea de aprobare a OUG 77/2013 „au fost afectate asemenea instituţii fundamentale ale statului, precum şi toate celelalte componente care definesc regimul juridic al acestora”.

Guvernul a adoptat, în 26 iunie 2013, OUG 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea functionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Executivului ori a ministerelor.

Legea pentru aprobarea OUG nr. 77/2013 a fost adoptată de Parlament în decembrie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Primul tren de metrou Alstom pentru M5 a ajuns la București. Încă nouă ar putea sosi anul acesta
Primul tren de metrou Alstom pentru M5 a ajuns la București. Încă nouă ar putea sosi anul acesta
Primul tren de metrou din cele 13 din comanda Alstom a sosit marți la București, a spus pentru ECONOMICA.NET Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație al Metrorex. Alte nouă trenuri......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au preluat integral firma proiectului logistic de lângă fabrica Ford din Craiova
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au preluat integral firma proiectului logistic de lângă fabrica Ford din Craiova
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au devenit singurii acționari ai firmei prin care urma să fie construit un proiectul ...
EXCLUSIV Important pentru toți păgubiții Euroins. Firma care a primit 300 de milioane de euro ca să achite daunele RCA pentru șoferii români a dispărut din grup. Președinte Eurohold: „Nu mai aveam nevoie de ea”
EXCLUSIV Important pentru toți păgubiții Euroins. Firma care a primit 300 de milioane de euro ca să achite daunele RCA ...
EIG Re, societatea de reasigurare intra-grup care a primit aproape 1,6 miliarde de lei contra promisiunii de a achita daunele ...
TVR vrea să lanseze o platformă de streaming asemănătoare cu Netflix pentru conținut video live și înregistrat, inclusiv profil pentru copii
TVR vrea să lanseze o platformă de streaming asemănătoare cu Netflix pentru conținut video live și înregistrat, inclusiv ...
Societatea Română de Televiziune (TVR) vrea să lanseze o aplicație pentru telefoane mobile și televizoare smart pentru ...