CE a suplimentat Fondul de Solidaritate al UE cu un pachet de 530 de milioane de euro destinat campaniei împotriva pandemiei

AGERPRES - J, 11 mart. 2021, 19:55
CE a suplimentat Fondul de Solidaritate al UE cu un pachet de 530 de milioane de euro destinat campaniei împotriva pandemiei

Comisia Europeană a prezentat joi un pachet de aproape 530 de milioane de euro sub formă de sprijin financiar suplimentar în cadrul Fondului de Solidaritate al UE (FSUE), informează un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres.

Acesta va contribui la eforturile de combatere a coronavirusului depuse de 17 state membre şi trei state în curs de aderare (Austria, Belgia, Croaţia, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Spania, Albania, Muntenegru şi Serbia) în scopul protejării sănătăţii publice. Finanţarea respectivă va sprijini o parte din cheltuielile publice cu echipamentele medicale şi individuale de protecţie, cu sprijinul de urgenţă acordat populaţiei şi cu măsurile de prevenire, monitorizare şi control al răspândirii bolii.

„Fondul de solidaritate al UE este o demonstraţie concretă a solidarităţii europene în acţiune. De la crearea sa, fondul a oferit asistenţă şi ajutor eficace pentru milioane de oameni în perioade dificile. Anul trecut, domeniul de aplicare al fondului a fost extins pentru a acoperi urgenţele de sănătate publică de importanţă majoră. Acum propunem mobilizarea asistenţei financiare atât de necesare în contextul pandemiei de COVID-19. FSUE îşi îndeplineşte din nou misiunea principală”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Pachetul de ajutor propus joi include, de asemenea, plăţile în avans în valoare de 132,7 milioane de euro primite deja de Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Croaţia, Ungaria şi Portugalia. Mobilizarea plăţilor finale din FSUE către aceste 17 state membre se face în urma unei evaluări aprofundate a cererilor depuse, asigurând coerenţa abordării şi egalitatea de tratament.

Contribuţia financiară propusă de Comisie trebuie să fie aprobată de Parlamentul European şi de Consiliu. Ajutorul financiar va fi apoi plătit ţărilor solicitante.

FSUE a fost creat după inundaţiile grave din Europa Centrală din vara anului 2002, în principal pentru a sprijini ţările eligibile în operaţiunile de urgenţă şi de redresare în urma dezastrelor naturale. Între 2002 şi 2020, FSUE a mobilizat în total peste 6,5 miliarde de euro pentru intervenţii în 96 de dezastre, în 23 de state membre şi într-un stat în curs de aderare. FSUE este un instrument special de solidaritate şi este mobilizat pe baza cererilor depuse, în urma evaluării eligibilităţii lor. În următoarea perioadă de programare 2021-2027, fondul va face parte din Rezerva pentru solidaritate şi ajutoare de urgenţă nou înfiinţată. Din aprilie 2020, în cadrul eforturilor UE de combatere a pandemiei de COVID-19, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a include urgenţele de sănătate publică de importanţă majoră.

În 2020, FSUE a pus la dispoziţia Croaţiei 683,7 milioane de euro ca urmare a efectelor devastatoare ale cutremurului din Zagreb şi din împrejurimi şi 7 milioane de euro Poloniei pentru a sprijini eforturile sale de reconstrucţie în urma inundaţiilor din voievodatul Podkarpackie. În 2021, Comisia a autorizat deja plăţi în avans către Franţa şi Grecia în urma unor dezastre regionale care au afectat teritoriile ţărilor respective.

Te-ar mai putea interesa și
Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze naturale prin conducta Nord Stream
Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze naturale prin conducta Nord Stream
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze către Germania prin conducta Nord Stream, grav avariată de exploziile submarine din 2022, dar......
Șeful uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia avertizează că economia țării ar putea stagna în acest an
Șeful uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia avertizează că economia țării ar putea stagna în acest an
Creşterea economică a Rusiei ar putea stagna în acest an, deoarece costurile ridicate cu împrumuturile sufocă investiţiile ...
Petrișor Peiu (AUR): Regimul lui Nicuşor Dan începe să semene cu regimul lui Carol al II-lea, iar Eugen Tomac pare un Guţă Tătărescu. Este nevoie de alegeri anticipate
Petrișor Peiu (AUR): Regimul lui Nicuşor Dan începe să semene cu regimul lui Carol al II-lea, iar Eugen Tomac pare un ...
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a criticat, joi, desemnarea ca premier a lui Eugen Tomac, pentru că acesta nu ar ...
Ciprian Ciucu: E nevoie în următorii doi ani de lucrări de infrastructură serioase. Fac apel la bucureşteni să înţeleagă că este drumul corect
Ciprian Ciucu: E nevoie în următorii doi ani de lucrări de infrastructură serioase. Fac apel la bucureşteni să înţeleagă ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis joi că, în următorii doi ani, va fi nevoie de lucrări de infrastructură ...