Ce au convenit miniștrii Agriculturii din România și Ucraina. Transporturile din Ucraina vor fi sigilate și monitorizate. Se caută soluții pentru restricționarea exporturilor

Statul român va lua măsuri pentru sigilarea și monitorizarea mijloacelor de transport care vin din Ucraina și tranzitează teritoriul României către state terțe, iar de astăzi se fac controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina. Totodată, ministrul Agriculturii Petre Daea a solicitat omologul său ucrainean identificarea rapidă de soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale și semințe oleaginoase către România. Cei doi oficiali se întâlnesc vineri, la București
Alina Stanciu - mie, 19 apr. 2023, 15:58
Ce au convenit miniștrii Agriculturii din România și Ucraina. Transporturile din Ucraina vor fi sigilate și monitorizate. Se caută soluții pentru restricționarea exporturilor
Ministrul Agriculturii Petre Daea a avut astăzi, 19 aprilie 2023, o discuție în format online cu omologul ucrainean Mikola Solski, având ca subiect măsurile pe care România le va lua pentru protejarea fermierilor români ca urmare a comerțului cu cereale și semințe oleaginoase din Ucraina. La discuții a participat și președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.

În cadrul convorbirii, ministrul Petre Daea i-a transmis omologului său ucrainean că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare și monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terțe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăți din cauza fluxului de cereale ucrainene. Ministrul Daea a reiterat că România, ca Stat Membru, susține demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruse și va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această țară către state terțe și rutele comerciale tradiționale.

Totodată, ministrul Daea a transmis părții ucrainene solicitarea de a identifica rapid soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale și semințe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță) către România, având în vedere dificultățile întâmpinate de fermierii români.

Controale la vamă

De asemenea, ministrul ucrainean a fost înștiințat că de astăzi România instituie controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislația europeană, si nu la destinație cum se întâmpla până acum. Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă țară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE.

Pe parcursul discuțiilor, ministrul Mikola Solski a fost informat cu privire la demersul făcut de miniștrii agriculturii din cele cinci state membre (RO PL HU BG și SK) către Comisia Europeană pentru modificarea Regulamentului 870/2022, astfel încât să fie asigurat culoarul de tranzit către țări terțe, fără a afecta fermierii din statele de graniță.

De asemenea, partea română a transmis omologului ucrainean că se așteaptă răspuns la scrisoarea adresată instituțiilor europene de către cei 4 prim-miniștri din UE și de către președintele Bulgariei cu privire la soluțiile identificate pentru problemele fermierilor și ale pieței.

Cei doi oficiali au convenit să aibă o întâlnire tete-a-tete, vineri, 21 aprilie 2023, la București, pentru a transpune rapid în practică cele mai bune soluții pentru ambele părți.

Ce vor fermierii

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...