Ce au decis europenii pentru Parlamentul European. Rezultatele alegerilor

În mai multe state precum Germania, Austria sau Grecia s-au închis deja urnele de vot, iar rezultatele exit poll-urilor au fost făcute publice. Până acum , conservatorii par a fi fost preferaţii electoratului.
Economica.net - D, 26 mai 2019, 16:24
Ce au decis europenii pentru Parlamentul European. Rezultatele alegerilor

În Germania, alegerile pentru Parlamentul European au fost câştigate de blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), cu  28% dintre voturi, conform sondajului la ieşirea de la urne publicat de postul de televiziune ARD şi agenţia de presă Reuters.

Pe poziţia a doua se plasează Verzii, cu 22% din sufragii, care sunt urmaţi de Partidul Social-Democrat (SPD), cu 15,5% din voturi, Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) cu 10,5% din voturi, Die Linke (extrema stângă) şi Partidul Liber-Democrat (FDP), cu câte 5,5% din sufragii.

Germania deţine 96 de mandate – cele mai multe – în Parlamentul European. 

În Grecia, partidul conservator Noua Democraţie, principala formaţiune de opoziţie, a ieşit pe prima poziţie la alegerile pentru Parlamentul European, fiind urmat de partidul de guvernământ de stânga Syriza, relevă un exit-poll realizat în comun de cinci posturi de televiziune private, potrivit Reuters.

Conform exit-poll-ului, Noua Democraţie a obţinut între 32% şi 36% din voturi, comparativ cu 25%-29% pentru Syriza, formaţiunea premierului Alexis Tsipras, ajunsă la putere în 2015.

Grecia trimite la Bruxelles 21 de eurodeputaţi. 

În Austria, partidul conservator OVP al cancelarului Sebastian Kurz este dat învingător la alegerile de duminică pentru Parlamentul European,  urmat de social-democraţi şi de extrema-dreaptă, conform unor estimări publicate la închiderea urnelor, relatează AFP.

Cu 34,5% din voturi, OVP avansează cu 7,5 puncte procentuale comparativ cu scrutinul din 2014 şi pare aproape de a realiza cel mai bun scor înregistrat vreodată de un partid la scrutinul european de la aderarea Austriei la Uniunea Europeană în 1995, conform acestor estimări difuzate de principalele media austriece şi care au o marjă de eroare de 2,5 puncte procentuale.

Pe poziţia a doua se situează Partidul Social Democrat (SPO), cu 24,1% din voturi, scădere de jumătate de punct procentual.

Alături de alegătorii români, cetăţenii din alte 20 de state membre ale UE votează duminică în cadrul alegerilor europarlamentare. În primele trei zile ale scrutinului, organizat în perioada 23-26 mai, şi-au exprimat dreptul de vot alegătorii din Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Republica Cehă, Letonia, Malta şi Slovacia.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia avertizează SUA că noile sancţiuni vor îngreuna eforturile de pace din Ucraina
Rusia avertizează SUA că noile sancţiuni vor îngreuna eforturile de pace din Ucraina
Rusia - Kremlinul a avertizat joi că noile sancţiuni aprobate cu o zi înainte de Congresul SUA, care vizează exporturile de hidrocarburi din Rusia şi clienţii săi, vor îngreuna eforturile......
Grupul energetic PPC ar discuta achiziția lanțului de magazine Flanco din România. A făcut o achiziție similară în Grecia
Grupul energetic PPC ar discuta achiziția lanțului de magazine Flanco din România. A făcut o achiziție similară în ...
Compania de utilități energetice PPC ar intenționa să cumpere lanțul românesc de magazine Flanco, urmând să își ...
Alertă în Marea Neagră – „O dronă rusească a lovit o navă ce se îndrepta spre Ucraina. Căpitanul a murit”, anunţă Kievul
Alertă în Marea Neagră – „O dronă rusească a lovit o navă ce se îndrepta spre Ucraina. Căpitanul a murit”, ...
Ucraina a acuzat joi Rusia că a lovit cu o dronă o navă de transport sub pavilion tanzanian care se îndrepta spre un ...
Inflaţia a crescut în UE. România a avut cea mai mare scădere, dar rămâne la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană – date Eurostat
Inflaţia a crescut în UE. România a avut cea mai mare scădere, dar rămâne la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană ...
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,2%, în luna august, de la un nivel de 3% în ...