Trei ani de la listarea Fondului Proprietatea. Ce mai promite cea mai mare afacere de la Bursă

La trei ani de la listarea Fondului Proprietatea (FP) la Bursă, administratorul acestuia, Franklin Templeton, nu se poate lăuda cu nici o investiţie, ci cu faptul că investitorii străini au dat 1,2 miliarde de euro pe acţiunile sale. La rândul său, FP a răscumpărat 10% din propriile acţiuni, pentru ca preţul acestora să crească şi investitorii străini să le poată vinde mai scump decât le-au cumpărat.
Adrian N. Ionescu - mie, 22 ian. 2014, 22:02
Trei ani de la listarea Fondului Proprietatea. Ce mai promite cea mai mare afacere de la Bursă

„Ce anume deosebeşte Fondul Proprietatea (FP), la aniversarea a trei ani de la listarea sa la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de orice companie care redistribuie acţionarilor dividendele şi veniturile încasate din vânzarea activelor sale?”

„Şi de ce mai este Fondul Proprietatea un fond de investiţii dacă nu a făcut investiţii?”, l-a întrebat reporterul ECONOMICA.NET pe Greg Konieczny, managerul FP din partea Franklin Templeton.

„Prin operaţiunile sale Fondul Proprietatea asigură un randament al investiţiei în acţiunile sale. Dee aceea invedstitorii îi cumpără acţiunile şi de aceea şi este un fond de investiţii”,  a răspuns Greg Konieczny, cu ocazia aniversării celor trei ani de la listare.

Greg Konieczny a repetat un răspuns mai vechi cu privire la posibilele investiţii, spunând că, în prezent „cel mai bun plasament al FP este doar în propriile acţiuni, astfel încât discountul (dintre valoarea unitară a activelor proprii şi preţul acţiunilor) să fie cât mai scăzut”.

„Când discountul va fi la cel mai scăzut nivel ne vom orienta şi spre alte investiţii care să atragă mai mult investitorii, iar preţul acţiunilor FP să crească”, a adăugat managerul FP, care nuj a preciza care ar putea fi nivelul de discount vizat.

Distribuitor de bani

Fondul Proprietateea a încasat dividende de aproape 3 miliarde de lei, între 2010 şi 2013, pe care le-a redistribuit aproape în întregime ca dividende acţionarilor.

În ultimii ani presiunea fondurilor de investiţii asupra administratorului Franklin Templeton a crescut considerabil, până într-atât încât astă toamnă acesta a fost ameninţat cu încetarea mandatului.

Acţionarii sunt dominaţi de fondurile companiei americane de investiţii de risc Elliott Associates, cunoscută în lume pentru agresivitatea cu care obţine profit, cât mai rapid şi cât mai mare, în urma plasamentelor sale.

Fondul Proprietatea nu a făcut nici o investiţie de la înfiinţare, cu excepţia exercitării dreptului de preemţiune în cadrul ofertelor publice ale Romgaz şi Nuclearelectrica. Au mai fost făcute achiziţii marginale, nesemnificative, de acţiuni la câteva bănci străine.  

În schimb, Fondul a vândut întregul pachet de acţiuni Transgaz şi 1,1% din acţiunile OMV Petrom,  pentru a finanţa programele de răscumpărări ale propriilor titluri.

De altfel, Elliott Associates a forţat aprobarea unei politici de administrare care permite lui Franklin Templeton să vândă până la 20% din active, fără  a cere acordul AGA.

Pentru a face pe plac acţionarilor şi a forţa creşterea preţului acţiunilor, Franklin Templeton a derulat două programe de răscumpărări ale acţiunilor FP.

S-au cumpărat 1,34 miliarde de acţiuni în total, adică 10% din capitalul social subscris şi vărsat al Fondului. Numai prin oferta publică de răscumpărare s-au scos, într-o lună, de pe piaţă, 600 milioane de acţiuni, sau 4,5% din capitalul social subscris şi vărsat al Fondului.

Valoarea totală a celor două programe de răscumpărare, exceptând costurile de achiziţie, a depăşit un miliard de lei.

Politica de administrare impusă Franklin Templeton are deja notorietatea unei „vânzări pe bucăţi”.  Analiştii consultaţi de ECONOMICA.NET au atras atenţia că, fără achiziţii de noi active, Fondul Proprietatea se va desfiinţa de facto, după ce nu va mai fi avut mare lucru de distribuit către acţionari.

„Ceea ce este în mersul natural al pieţei”, a spus un investitor reporterului ECONOMICA.NET.   
 

3 ani la Bursă

Fondul Proprietatea a fost creat în decembrie 2005, pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist.

Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010, în urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008.

Acţiunea FP a fost listată la BVB în 25 ianuarie 2011 şi a devenit rapid cea mai tranzacţionată de la  BVB, adeseori asigurând peste 50% din rulajul total al Bursei.

Primele preţuri au fost de peste 0,6 lei / titlu. Ulterior preţurile au scăzut continuu, câtă vreme statul a mai convertiti titluri de despăgubire în acţiuni, şi au ajuns la 0,419 lei / titlu, nivel încă profitabil pentru cei care le cumpăraseră înainte de listare şi la preţuri de 0,13 lei / titlu.

În prezent cel mai mare preţ este de 0,868 lei / acţiune, atins în decembrie anul trecut, ca urmare a campaniei agresive de reducere a volumului de acţiuni de pe piaţă prin răscumpărarea lor.

La acest preţ, câştigul investitorilor care au cumpărat la minimele din noiembrie 2011 a fost de peste 100%.

Numai anul trecut preţul acţiunilor FP a crescut cu 56% şi cu 32,5% în comparaţie cu prima zi a listării.

Activele nete ale  fondului au crescut de la listare cu 22%, până la peste 15 miliarde  de lei la 31 decembrie anul trecut.

La randamentele venite din aprecierea acţiunilor se adaugă şi dividendele încasate de acţionari din distribuirea aproape în întregime a profiturilor nete de peste 1,56 miliarde de lei, înregistrate în anii 2010 – 2012. Rezultatulexerciţiului pe anul trecut este de peste 682 de milioane de lei.

În prezent, fondul este controlat de investitorii străini, ale căror deţineri au crescut de la 0% (în decembrie 2010) la peste 63% (în decembrie 2013).

În acest an, managementul Fondului Proprietatea îşi propune să crească valoarea activului net al Fondului, să demareze al treilea program de răscumpărări de acţiuni şi să realizeze un nou plan pentru listarea secundară a Fondului.

Te-ar mai putea interesa și
Restart Energy a finalizat lucrările la o centrală solară pentru compania Romtextil, care au costat peste jumătate de milion de euro
Restart Energy a finalizat lucrările la o centrală solară pentru compania Romtextil, care au costat peste jumătate de ...
Restart Energy a anunțat astăzi că a finalizat construcția și instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice pentru compania Romtextil S.A. în valoare de peste jumătate de milion......
Ferrari și HP anunță un parteneriat istoric pentru accelerarea tehnologiei în cadrul echipei de Formula 1
Ferrari și HP anunță un parteneriat istoric pentru accelerarea tehnologiei în cadrul echipei de Formula 1
Ferrari și HP Inc. au anunțat un parteneriat istoric, pe mai mulți ani pentru promovarea inovării sustenabile și pentru ...
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Producătorul de armament VMZ Sopot, companie deţinută de statul bulgar, a raportat venituri record de 828 de milioane ...
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung Electronics a prezentat miercuri seară o analiză detaliată a gamei sale de televizoare și soundbar-uri pentru ...