CE este favorabilă unei modificări a structurii troicii, dar deocamdată nu are alternativă

Comisia Europeană are o atitudine favorabilă faţă de ideea modificării structurii troicii UE - FMI - BCE, însă, deocamdată, nu are o nouă variantă care să-i înlocuiască pe reprezentanţii creditorilor Greciei, a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar, transmite AFP.
Economica.net - lun, 02 feb. 2015, 16:19
CE este favorabilă unei modificări a structurii troicii, dar deocamdată nu are alternativă

Creată în luna mai 2010, troika reuneşte resursele Uniunii Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale Europene, iar sarcina experţilor săi este să se asigure că Grecia respectă reformele incluse în programul său de asistenţă internaţională.

Potrivit unui articol publicat luni în cotidianul german Handelsblatt, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vrea să reformeze activitatea troicii şi intenţionează să găsească rapid o soluţie alternativă.

Rugat să comenteze informaţiile din presă, purtătorul de cuvânt al lui Juncker, Margaritis Schinas, a spus că poate doar ‘reitera’ ceea ce preşedintele CE a declarat în luna iulie a anului trecut.

‘Ar trebui să o putem înlocui (troika – n. r.) cu o structură mai legitimă din punct de vedere democratic’, a declarat Juncker, în timpul campaniei pentru alegerile europene din 2014.

Schinas a precizat că ‘nu avem o nouă structură, o nouă formulă în ceea ce priveşte troika’, adăugând că orice decizie referitoare la programul de asistenţă convenit cu Grecia va avea nevoie de aprobarea tuturor celor 19 state membre din zona euro.

Fondul Monetar Internaţional a ridicat deja semne de întrebare cu privire la misiunea troicii într-un raport care datează din luna iunie 2013, în care susţine că nu există o diviziune clară a muncii, iar partenerilor europeni le lipsesc experienţa şi capacităţile necesare pentru gestionarea unor ample programe de asistenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...