Cu ce idei au venit băncile pentru clienţii împrumutaţi în franci elveţieni

Cu o singură excepţie, băncile cu portofolii notabile de credite în franci elveţieni au făcut publice măsurile pe care intenţionează să le ia pentru a uşura povara clienţilor afectaţi de aprecierea vertiginoasă a monedei elveţiene în raport cu leul.
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 11:03
Cu ce idei au venit băncile pentru clienţii împrumutaţi în franci elveţieni

Şapte din cele opt bănci cu portofolii importante de credite în franci elveţieni au anunţat măsuri menite să protejeze clienţii împrumutaţi în moneda „exotică”. Este vorba despre Raiffeisen, Volksbank, OTP, Banca Românească, Piraeus, Bancpost şi Millennium( preluată de OTP însă activă încă sub vechiul brand). Cea de-a opta bancă era Credit Europe care a ales pentru moment să tacă în această privinţă. Băncile au anunţat, în mare, trei tipuri de măsuri: reducerea temporară a dobânzilor, îngheţarea cursului de schimb la un nivel anterior aprecierii masive din ultima săptămână şi negocierea condiţiilor cu fiecare client în parte.

Millennium şi OTP, măsuri similare şi permanente

Singurele două bănci care au ales să îşi cheme clienţii în agenţii şi să le propună reduceri de dobândă sunt OTP şi Millennium, cea din urmă preluată de maghiari. Astfel, cele două bănci  anunţă că dobânda clienţilor cu credite în franci va fi redusă cu până la 1,5 puncte procentuale. „Evenimentele recente care au condus la aprecierea record a francului elvețian ne determină să reacționăm rapid și să adoptăm o măsură imediată de susținere a clienților noștri care au contractat credite în această monedă. Eforturile noastre se îndreaptă către protecţia clienților faţă de consecințele unui mediu economic volatil. Vom analiza constant evoluția pieței și vom adopta măsuri suplimentare, în cazul în care va fi necesar.” , spune László Diósi, CEO OTP Bank Romȃnia.

Raiffeisen, Banca Românească şi Volksbank aplică măsuri temporare

La rândul lor, Raiffeisen şi Banca Românească au decis să reducă dobânzile însă o fac doar temporar. Cele două vor utiliza în calculul dobânzii actualul nivel al indicelui LIBOR(dobţânda medie la francul elveţian) modificând dobânda variabilă înainte de termen. În cazul Raiffeisen, care lucrează cu LIBOR la şase luni, reducerile merg până la 0,5 puncte procentuale îmn timp ce în cazul Banca Românească, care utilizează LIBOR la trei luni, vorbim despre reduceri de până la 0,8 puncte procentuale. În altă ordine de idei Volksbank, bancă cu un important portofoliu de credite în franci, a decis să utilizeze tenporar cursul de schimb din data de 31 decembrie 2014 pentru clienţii împrumutaţi în moneda elveţiană.

Piraeus  cheamă clienţii în agenţii. Bancpost taie dobânda în paralel cu soluţii pe termen lung

Singura bancă ce nu a dat detalii exacte în ceea ce priveşte măsurile pe care urmează să le ia este Piraeus. Totuşi, aceasta anunţă că va aplica măsuri particulare în funcţie de situaţia fiecărui client şi îi cheamă pe aceştia în agenţii. Soluţii particulare aplică şi Bancpost care spune că oferă clienţilor posibilitatea să apeleze la conversia din franci în lei sau la prelungirea perioadei de creditare ori restructurare. De asemenea, banca a decis să actualizeze indicele LIBOR utilizat la calculul dobânzii variabile fapt care va determina o reducere a dobânzii cu 0,8 puncte procentuale, până la data viitoarei actualizări adică în iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și majoreze capacitatea de producție cu 1,27 milioane de vehicule. Planul......
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...