Ce îi lipseşte pieţei de telefonie mobilă din România

Operatorii virtuali sau MVNO, care funcţionează pe intrastructura unui operator de comunicaţii mobile, lipsesc cu desăvârşire în România deşi clienţi care s-ar putea să le utilizeze serviciile se găsesc.
laurentiu.matache - J, 18 apr. 2013, 21:15
Ce îi lipseşte pieţei de telefonie mobilă din România

Deşi rata de penetrare a telefoniei mobile este la un nivel ridicat de peste 115%, nu se datorează numarului mare de clinţi ci al celor care au două sau chiar trei telefoane.

“Lipsa operatorilor virtuali este marea problemă a pieţei de telefonie mobilă din România.  Evident ca apariţia acestora trebuie să fie rezultatul unei evoluţii fireşti a pieţei, dar faptul că România a ramas singura ţară din Uniunea Europeană care nu are macar un MVNO adevărat, denotă o piaţă cu funcţionare anormală.  În orice caz, această absenţă contrazice opinia marilor operatori cum că piaţa telefoniei mobile este o piaţă matură, putem spune asta despre piaţa din Olanda dar România pare mai degrabă într-o adolescenţă întarziată”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Valentin Mircea, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.

Potrivit acestuia, este evidentă reticenţa marilor operatorilor de reţea (MNO) de a găzdui MVNO-uri şi, în mod destul de ciudat, aceştia par să gândească la unison că apariţia unui MVNO nu este necesară în România.

„Asta este ca şi cum ai spune că România nu mai are nevoie de drumuri naţionale sau judeţene dacă tot are autostrăzi.  Este o gandire eronată din partea marilor operatori care, la un moment dat, se poate transforma într-o problemă de concurenţă care va trebui luată în serios, chiar dacă nu se poate vorbi de o acţiune concertată, dreptul concurenţei poate sancţiona acest blocaj prin luarea în considerare a faptului ca marii operatori exercită, în comun, o aşa numită dominanţă colectivă”, a mai declarat Mircea.

Acesta a ma spus că elementul de optimism este că 2K Telecom şi RCS&RDS, care au câştigat licenţe noi în urma licitaţiei de anul trecut, şi-au asumat voluntar obligaţia de a găzdui MVNO-uri, odată ce îşi vor fi construit reţelele necesare în acest scop.

Teoretic un operator virtual ar intra pe piaţa din România cu tarife mult mai mici pentru că nu există costuri de implentarea reţelei ci doar chiria pe care trebuie să o plătească pe reţeaua operatorului mobil pe care va iurma să funcţioneze.

Te-ar mai putea interesa și
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunţat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme şi mărfuri ilegale, relatează......
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos modernizează staţiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane de lei
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos modernizează staţiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane ...
Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ) a lansat o licitaţie în valoare estimată de ...
Mesajul RO-ALERT în Tulcea. Au fost detectate ținte aeriene în insula Șerpilor
Mesajul RO-ALERT în Tulcea. Au fost detectate ținte aeriene în insula Șerpilor
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat o ţintă aeriană, duminică după-amiază, ...
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun debutează cu un preț scăzut al cărnii de porc la poarta fermelor din ...