CE: Livrările de gaze ruseşti către România nu sunt încă la nivelul de dinainte de săptămâna trecută

Livrările de gaze din Rusia au crescut, dar nu sunt încă la nivelul de dinainte de săptămâna trecută în România, Germania şi Italia, a declarat, luni, Marlene Holzner, purtător de cuvânt al CE.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 20:40

„În unele state membre livrările de gaze din Rusia au crescut, dar nu sunt la nivelul de dinainte de săptămâna trecută. Este vorba despre România, Germania şi Italia”, a declarat Holzner.

Ea a spus însă că în ansamblu situaţia s-a îmbunătăţit la acest sfârşit de săptămână.

„Livrările de gaz din Rusia au revenit la normal în următoarele state europene: Bulgaria, Slovacia, Austria, Ungaria, Polonia şi Grecia”, a mai spus Holzner.

Ministerul Economiei anunţa sâmbătă că importurile de gaze, provenite de la Gazprom, sunt la nivelul solicitat de România, astfel încât nu vor exista probleme în asigurarea alimentării cu gaze a consumatorilor.

Consumul de gaze din România a atins în ultimele zile valori record, depăşind 70 de milioane de metri cubi pe zi. Importurile reprezintă în această perioadă aproximativ 25% din consum, diferenţa fiind asigurată cu gaze din producţia internă şi depozite.

Gazprom a anunţat că nu poate asigura volumul mai mare de gaze pe care îl solicită Europa Occidentală din cauza valului de frig, precizând că volumele prevăzute în contractele actuale vor fi respectate.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Călători anunță modificarea circulației a opt trenuri, ca urmare a lucrărilor de infrastructură din stația Târgu Jiu
CFR Călători anunță modificarea circulației a opt trenuri, ca urmare a lucrărilor de infrastructură din stația Târgu Jiu
Lucrările la infrastructura feroviară în staţia Târgu Jiu vor determina modificarea circulaţiei în cazul a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie, relatează......
USR și-a stabilit lista de miniștri pentru cabinetul Mureșan. Partidul ar urma să dețină cinci portofolii
USR și-a stabilit lista de miniștri pentru cabinetul Mureșan. Partidul ar urma să dețină cinci portofolii
Comitetul Politic al Uniunii Salvați România, reunit vineri în şedinţă, a aprobat intrarea partidului la guvernare ...
Grupul britanic Alcemi intră pe piața din România prin achiziția a două proiecte BESS
Grupul britanic Alcemi intră pe piața din România prin achiziția a două proiecte BESS
Compania britanică Alcemi, un important dezvoltator britanic de proiecte de stocare a energiei, intră sa pe piața din ...
Bursa de la București reușește să revină pe creștere în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 82 de milioane de lei
Bursa de la București reușește să revină pe creștere în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a revenit pe creştere în ultima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni, ...