CE propune majorarea cu 100 de milioane de euro a fondurilor pentru crearea de universităţi europene şi cercetare

Comisia Europeană a propus miercuri majorarea cu 100 de milioane de euro a fondurilor alocate în 2019 programelor Orizont 2020 şi Erasmus+, banii suplimentari urmând să sprijine crearea de universităţi europene şi să consolideze răspunsul UE în faţa unor provocări majore, precum schimbările climatice şi adaptarea în continuare a sectorului educaţiei la nevoile pieţei forţei de muncă, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.
Economica.net - mie, 15 mai 2019, 16:57
CE propune majorarea cu 100 de milioane de euro a fondurilor pentru crearea de universităţi europene şi cercetare

Din cele 100 de milioane de euro suplimentare, 80 de milioane de euro vor fi destinate sprijinirii cercetării în domeniul climei în cadrul programului Orizont 2020, programul de cercetare şi inovare al UE. Fondurile vor contribui la realizarea obiectivului ambiţios de alocare a unui procent de 35% din bugetul programului Orizont 2020 pentru cercetarea în domeniul climei.

Restul de 20 de milioane de euro vor sprijini programul Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport în Europa, Erasmus+. Aceste fonduri suplimentare vor contribui, de asemenea, la crearea de universităţi europene, o nouă iniţiativă a UE care va constitui o piatră de temelie a spaţiului european al educaţiei până în 2025. UE îşi propune până în 2021 să înfiinţeze 12 universităţi europene care să le permită studenţilor să obţină o diplomă prin combinarea studiilor în mai multe ţări ale UE, contribuind astfel la competitivitatea internaţională a universităţilor europene în UE şi în întreaga lume.

„În decembrie, instituţiile UE au convenit să majoreze bugetul pentru cercetare şi pentru mobilitatea studenţilor de îndată ce vom dispune de mijloace suficiente. Se adaugă astfel în prezent 100 de milioane de euro la suma care era deja prevăzută. Este o veste extraordinară pentru cercetătorii şi studenţii din Europa, întrucât aceştia vor putea să beneficieze de mai mult sprijin din partea UE pentru proiectele lor”, a declarat Gunther H. Oettinger, comisarul european pentru buget şi resurse umane.

În data de 4 decembrie 2018, Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord, cu sprijinul Comisiei, cu privire la bugetul UE pentru 2019. Ca parte a acestui acord, s-a decis să se adauge o sumă suplimentară de 100 de milioane de euro la programele emblematice ale UE Orizont 2020 şi Erasmus+ în primăvara anului 2019, de îndată ce va fi posibil să se reprogrameze fondurile necheltuite din anii precedenţi.

Comisia a prezentat miercuri o propunere pentru punerea în practică a respectivului acord. După majorarea cu 100 de milioane de euro propusă miercuri, bugetul total pentru cercetare şi pentru mobilitatea studenţilor în 2019 va ajunge la o sumă cumulată de 15,2 miliarde de euro, a informat Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...