Ce rezultate au avut anul trecut cei mai mari latifundiari ai țării. Clasament

Producțiile foarte bune de anul trecut au permis celor mai mari ferme din România să-și crească afacerile, iar unora chiar să iasă din zona neprofitabilă. Dintre primii cinci cele mai mari exploatații de teren agricol din România, doi au revenit anul trecut pe profit, iar trei dintre ei și-a majorat cifra de afaceri.
Alina Stanciu - D, 07 iun. 2026, 15:15
Ce rezultate au avut anul trecut cei mai mari latifundiari ai țării. Clasament

2025 a fost unul dintre cei mai buni ani agricoli din istoria recentă a României, cu 29,3 milioane de tone de cereale și uleioase băgate în hambarele fermierilor locali. Cum s-au văzut aceste cantități în business? ECONOMICA.NET a analizat bilanțurile contabile ale celor mai mari latifundiari din România, pornind de la un clasament realizat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe baza suprafeţelor declarate în 2025 pentru a primi subvenţii.

Astfel, Agricost SA, compania grupuli Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, care operează cea mai mare fermă din Europa,  cu 57.000 de hectare arendate de la stat în Insula Mare a Brăilei, a raportat afaceri nete de 729,3 milioane de lei, în creștere cu 11,5% față de anul anterior. În 2024, vânzările Agricost s-au majorat cu 6%.

În schimb, profitul net s-a prăbușit la o treime față de 2024, de la 78,6 milioane de lei la 26,1 milioane de lei ( minus 66,7%), încasările fiind sufocate de cheltuielile totale, care au atins 740,1 milioane de lei, pe fondul scumpirii motorinei, a fertilizanților și a costurilor logistice de transport.

Intercereal SA, companie a antreprenorului Augustin Oancea, prin Martin Oil Energy, potrivit termene.ro, a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri netă de 194,5 milioane de lei, cu 24% în plus față de 2024. Compania a trecut, de asemenea, pe profit, depășind pragul de 10 milioane de lei marjă netă, după doi ani de pierderi. În 2024, producătorul agricol a raportat un minus de 40,6 milioane de lei. Compania a avut anul trecut, în medie m 247 de salariați, față de 271 cu un an în urmă.

Intercereal exploatează a doua cea mai mare suprafață de teren arabil, potrivit APIA. Din datele companiei este vorba despre  23.191 de hectare.

SC JD Agro Cocora, companie deţinută de investitori danezi prin Romania Farm Invest A/S, a reușit în 2025 cele mai mari rulaje din 2023 încoace și a redevenit profitabil după doi ani de pierderi, potrivit datelor financiare ale companiei, analizate de Economica.

Mai exact, producătorul, care exploatează aproximativ 17.500 de hectare de teren arabil în judeţele Ialomiţa, Constanţa şi Buzău, a înregistrat o cifră de afaceri netă în valoare de 119,6 milioane de lei, în creștere cu 19% față de anul anterior și un profit net de 9,3 milioane de lei, după pierderi de 14,9 milioane de lei și 13 milioane de lei în 2024 și respectiv 2023.
Urmează, conform clasamentului APIA, un alt jucător danez. Camp D’ORO SRL, companie a grupului Ingleby, și-a redus business-ul anul trecut cu 16%, până la 84,8 milioane de lei, în timp ce pierderea s-a adâncit la 17,9 milioane de lei, față de 12,5 milioane de lei cu un an în urmă. Pentru producător este al treilea an pe pierdere în România. Ingleby exploatează În România trei ferme cu o suprafață de 12.938  hectare. Grupul produce inclusiv afine și crește vite.
Emiliana West Rom, business controlat de omul de afaceri italian Luciano Martini, cu activități în producţia de cereale şi creşterea bovinelor, cu 12.000 de hectare şi o fermă de bovine de 1.200 de capete, este al cincilea cel mai mare producător de cereale după suprafața exploatată. Compania nu și-a publicat însă rezultatele financiare aferente 2025. În 2024, compania avea rulaje nete de 93,1 milioane de lei și un profit net de 1,5 milioane de lei.
Te-ar mai putea interesa și
Oxfam acuză FMI că vrea să revină la „terapia de şoc” din anii 1980
Oxfam acuză FMI că vrea să revină la „terapia de şoc” din anii 1980
Obiectivele de reducere a cheltuielilor impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) ţărilor care beneficiază de programele sale de ajutor s-au cvadruplat după 2018, ceea ce provoacă......
Metroul blocat la Ştefan cel Mare – Posibilă tentativă de suicid. Circulaţia trenurilor afectată
Metroul blocat la Ştefan cel Mare – Posibilă tentativă de suicid. Circulaţia trenurilor afectată
O posibilă tentativă de suicid a avut loc joi dimineaţa, în jurul orei 8:15, în staţia de metrou Ştefan Cel Mare, ...
Amazon atrage aproape 4,25 mld. lire sterline prin prima sa emisiune de obligaţiuni în moneda britanică. Giganţii tech se împrumută masiv pentru investiţiile în AI
Amazon atrage aproape 4,25 mld. lire sterline prin prima sa emisiune de obligaţiuni în moneda britanică. Giganţii tech ...
Amazon a atras miercuri 4,25 miliarde de lire sterline (5,76 miliarde de dolari) prin prima sa emisiune de obligaţiuni în ...
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA
Preşedintele american Donald Trump a prezis miercuri că războiul cu Iranul se va sfârşi "imediat după alegerile" legislative ...