Ce se va întâmpla cu angajații fabricii Heineken de la Constanța. Compania ar putea concedia în jur de 8% din tot efectivul companiei

Fabrica Heneken din Constanța, pe care producătorul de bere olandez o va închide anul viitor, are în momentul de față 92 de angajați. Producătorul spune că pregătește o serie de măsuri menite să reducă, pe cât de mult posibil, impactul deciziei asupra acestora.
Alina Stanciu - vin, 23 sept. 2022, 15:03
Ce se va întâmpla cu angajații fabricii Heineken de la Constanța. Compania ar putea concedia în jur de 8% din tot efectivul companiei
Închiderea fabricii de bere HEINEKEN de la Constanța, din septembrie anul viitor, va însemna disponibilizarea unui numpr de 92 de angajați, cât are în momentul de față unitatea. Producătorul spune însă că pregătește o serie de măsuri menite să reducă, pe cât de mult posibil, impactul asupra acestora.

 

„În prezent, în fabrica noastră din Constanța lucrează 92 de oameni. (…) Avem un dialog strâns cu partenerii din cadrul sindicatului pentru a agrea cea mai bună modalitate de a ne sprijini colegii. Intenționăm să oferim un pachet compensatoriu robust, conform Contractului Colectiv de Muncă, și un pachet adițional de compensare pentru toți colegii care vor rămâne în companie atât timp cât va fi nevoie. Acestea vor fi suplimentate cu o serie de măsuri de sprijin social, spre exemplu, măsuri specifice de servicii privind sănătatea, de suport emoțional și unele privind educația financiară. În plus, în următoarele luni, vom lucra să identificăm, în cadrul companiei noastre, cât de multe oportunități de lucru potrivite va fi posibil, pentru colegii din Constanța”, a transmis compania la o ]ntrebare Economica.

Amintim că Heineken a anunțat la începutul acestei săptămâni că va înceta activitatea în fabrica din Constanța, cu aproximație în septembrie 2023, potrivit unui comunicat al companiei. Producătorul va transfera, în timp, elemente ale capacităților de producție și ambalare ale fabricii din Constanța către celelalte fabrici, din Craiova, Miercurea Ciuc și Ungheni. Compania va continua, de asemenea, să investească semnificativ în cele trei fabrici rămase, „pentru a ne susține ambiția de creștere și dezvoltare durabilă, păstrând o prezență puternică pe piața românească și în comunitățile în care activăm”.

În România, compania produce un portofoliu divers de mărci de bere și cidru în cele patru fabrici locale (din Constanța, Craiova, Ungheni și Miercurea Ciuc). Compania are peste  1.100 de angajați în România și se aprovizionează de la furnizori locali cu peste 70% din ingrediente.

 

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...