Ce se întâmplă cu clienții Alpha Bank preluați de Unicredit. Anunț de ultimă oră care vizează cardurile, conturile, serviciile online

Unicredit a emis o informare o informare în care arată că, în perioada 14-18 august, clienții Alpha Bank ar putea avea parte de o limitare a unor servicii și funcționalități și vor avea un program limitat la casierii, ca urmare a integrării Unicredit-Alpha Bank
Economica.net - mie, 06 aug. 2025, 11:39
Ce se întâmplă cu clienții Alpha Bank preluați de Unicredit. Anunț de ultimă oră care vizează cardurile, conturile, serviciile online

Iată informarea transmisă de Unicredit:

Informații importante pentru clienții Alpha Bank România S.A. privind disponibilitatea produselor și serviciilor bancare în perioada 14– 18 august 2025

Activitățile aferente transferului portofoliului de clienți persoane fizice și juridice, de produse și de servicii de la Alpha Bank România S. A. (Alpha Bank România) la UniCredit Bank S.A. (UniCredit Bank), ca efect al fuziunii prin absorbție a Alpha Bank în cadrul UniCredit Bank, sunt planificate a avea loc în perioada 14 august 2025, ora 12.00 – 18 august 2025, ora 06.00 (sub rezerva finalizării procedurilor legale prealabile).

Prin urmare, clienții Alpha Bank România vor avea acces complet la produsele și serviciile transferate la UniCredit începând cu data de 18 august 2025.

În intervalul menționat mai sus, în care se vor desfășura operațiuni tehnice legate de realizarea fuziunii, vom depune toate eforturile pentru a asigura disponibilitatea graduală și în cel mai scurt timp posibil, a produselor și serviciilor preluate de UniCredit Bank de la Alpha Bank România.

Procesul de transfer va implica anumite limitări sau indisponibilități temporare ale accesului la unele produse, servicii sau funcționalități ale acestora, de aceea recomandăm clienților Alpha Bank România să efectueze toate operațiunile bancare urgente în timp util, ținând cont de următorul calendar:

  • Sucursalele Alpha Bank România vor funcționa până la data de 14 august 2025, ora 15:00, cu mențiunea că accesul la casieriile băncii va fi permis doar până la ora 12:00. Începând cu data de 18 august 2025, aceste unități își vor relua activitatea zilnică sub marca UniCredit.
  • Canalele digitale ale Alpha Bank România vor putea fi utilizate până la data de 14 august 2025, ora 17:00. Clienții își pot activa deja canalele digitale UniCredit Bank, astfel încât să le poată utiliza începând cu data de 18 august 2025, ora 06:00.
  • Conturile deschise la Alpha Bank România vor putea fi utilizate până cel târziu la data de 14 august 2025, iar termenul limită pentru fiecare monedă, modalitate de decontare, tip și instrument de plată poate fi consultat aici. Noile coduri IBAN ale conturilor preluate la UniCredit pot fi găsite oricând folosind convertorul disponibil pe www.unicredit.ro/alphabank
  • Cardurile emise de Alpha Bank România (inclusiv cele evrixa!) vor funcționa pentru plăți și retrageri de numerar pâna la data de 14 august, ora 23:50, iar pentru operațiunile de depunere numerar până la data de 14 august, ora 17:30. Începand din 15 august, ora 06:00 (carduri de debit) și ora 11:00 (carduri de credit) vor putea fi folosite doar noile carduri UniCredit, care le înlocuiesc pe cele de la Alpha Bank România. Cardurile au fost deja livrate clienților și pot fi activate la orice ATM (accesând opțiunea de schimbare PIN) sau sunând la call-center 021 200 2752/021 200 2020.

Recomandăm ferm cliențiilor să rămână vigilenți, deoarece există riscul de a se confrunta cu tentative de fraude bancare. Aceste tentative pot apărea sub diferite forme: mesaje înșelătoare, apeluri suspecte sau metode ascunse de a obține acces neautorizat la conturi bancare. Reguli de bază pentru a evita aceste situații, se regăsesc pe site-ul UniCredit Bank “Despre noi/Securitate”.

Începând din data de 4 noiembrie 2024, Alpha Bank România este parte a Grupului UniCredit, iar fuziunea dintre cele două bănci este planificată pentru data de 15 august 2025 urmând ca, ulterior acestei date, să fim o singură bancă, mai puternică și mai bine poziționată pentru viitor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a inamicilor Phenianului
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat "extinderea" şi modernizarea producţiei de rachete a ţării anul viitor, precum şi construcţia de noi uzine pentru a răspunde cererii în creştere,......
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU a activat Planul Roșu de Intervenție
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU ...
Update: Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat pe pagina sa de Facebook că accidentul a avut loc pe DN 12 ...
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre acestea se numără 14 jucători și fostul vicepreședinte al Galatasaray
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre ...
Parchetul din Istanbul a anunţat, vineri, arestarea a 30 de noi persoane implicate în fotbalul turc, inclusiv 14 jucători ...
Moscova reia contactele cu Washingtonul după analizarea noului plan de pace pentru Ucraina
Moscova reia contactele cu Washingtonul după analizarea noului plan de pace pentru Ucraina
Kremlinul a anunţat vineri că Rusia a reluat contactele cu Statele Unite după analizarea planului de pace revizuit în ...