Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE

Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după 1 aprilie 2027, moment de la care în teorie dispare actualul mecanism pe preț reglementat pe lanț, prin care furnizorilor li se oferă gaze la preț mic din producția internă.
Mihai Nicuţ - lun, 12 oct. 2026, 19:08
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE

“Dacă vorbim despre prețuri, e important să precizăm că, până la 31 martie, prețul care se va factura consumatorilor casnici este minimul dintre prețul administrativ, așa-numitul „cost plus”, stabilit prin OUG nr. 12, și prețul din contract. Este această protecție a consumatorilor. În acest moment, pe baza datelor publice disponibile, nu ne așteptăm la creșteri foarte mari de preț peste iarnă”, a declarat Cristina Păun, Directorul Adjunct al Federației ACUE, care reprezintă marile grupuri de distribuție și furnizare de energie electrică și gaze naturale, la Forumul Gazelor Naturale, eveniment organizat de publicația Financial Intlligence.

Ea a atras atenția însă asupra situației de după 31 martie, când, cel puțin în teorie, mecanismul actual nu va mai fi aplicat.

“În momentul ăsta nu există lichiditate pe piață. De aceea nu avem un semnal de preț pentru ceea ce se va întâmpla după 31 martie 2027. Avem câteva tranzacții sporadice și pe cantități mici, care nu pot da un semnal de preț. Ce putem face este să pregătim ieșirea de sub această perioadă de tranziție, care va fi post aprilie 2027. Și, în acest sens, cred că se poate acționa pe două direcții: statul sa ia masuri de crestere a lichiditatii pe piata angro — piața la gaze naturale e mai concentrată decât la energie electrică. Și, pentru protecția casnicilor după 31 martie, trebuie să asigurăm ajutor țintit pentru cei care au nevoie, pentru vulnerabili”,  spus Păun.

Ea a amintit că există deja un mecanism pentru susținerea clienților vulnerabili pentru plata facturilor de energie electrică, ce poate fi folosit și la gaze.

“La energie electrică s-a implementat deja platforma EPIDS, care trebuie îmbunătățită. Statul trebuie să identifice și să informeze mai bine consumatorii. Beneficiază de sprijin în jur de 740 de mii de consumatori. E un instrument bun, dar trebuie dezvoltat mai mult, inclusiv pe zona de informare. Nu e un proces dificil, un proces care, odată parcurs, te menține în calitate de consumator în evidență.

Cred că cei care intră pe criterii stabilite de stat ar trebui să fie deja înregistrați acolo și să nu mai fie nevoiți să parcurgă ei procesul, astfel încât baza de vulnerabili să fie deja integrată în EPIDS și sprijinul să ajungă la consumatorii vulnerabili. De asemenea, e posibil, ca dupa 31 martie sa apara si ofertele cu eșalonarea costului anual prin plăți lunare, inclusiv în perioada de vară. Avand in vedere ca 80% din consumul rezidențial are loc iarna, o astfel de eșalonare pe intregul an este de ajutor”, a mai afirmat Cristina Păun.

În România există peste 4 milioane de consumatori casnici de gaze naturale. În momentul de față marea majoritate a volumelor de gaze pentru ei sunt cumpărate de furnizori la 110 lei/MWh – de peste trei ori mai mic decât prețul pieței.

Citește și:

Volker Raffel, E.ON: “Schema de sprijin pentru gazele populației ar trebui prelungită și după 1 aprilie 2027”. Ce spune despre facturile din această iarnă INTERVIU

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...