Ce spun primarii PSD decoraţi de Băsescu: „Urmează 1 aprilie?”

Primarii PSD decoraţi de preşedintele Băsescu afirmă că nu se aşteptau la un astfel de gest. Pentru ei, surpriza a fost totală. Edilii îşi explică, totuşi, decizia prin prisma faptului că au făcut treabă bună în administraţie.
Economica.net - mie, 14 dec. 2011, 17:12

Opozanţi ai lui Emil Boc, unsprezece primari social-democraţi printre care şi Marian Vanghelie au fost decoraţi pe 8 decembrie de preşedintele Băsescu.

Marian Vanghelie nu a putut fi contactat pentru a spune cum este să fii numit cavaler de Băsescu, însă cei mai mulţi dintre edilii decoraţi afirmă că gestul i-a luat prin surprindere.

„Am primit decoraţie de la Traian Băsescu? Nu cred aşa ceva sau urmează ziua de 1 aprilie? Nu ştiu nimic despre această decoraţie şi nici care sunt considerentele pentru care mi-a fost atribuită această decoraţie”, a declarat pentru Mediafax primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi, care va primi Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Îi respect pe cei care au luat această decizie

Constantin Armencea, primarul municipiului Adjud, afirmă că este onoraat de distincţie. El spune că prin acest gest „sunt răsplătite eforturile făcute în administraţie”.

„Mă onorează această dinstincţie, deoarece prin acest gest sunt răsplătite eforturile făcute în administraţie. Sunt un opozant al politicii Guvernului Boc şi în acest context chiar apreciez acest gest. Sunt încântat şi chiar îi respect pe cei care au luat această decizie. Deşi am obţinut mai multe dinstincţii pentru rezultatele obţinute în administraţie, această decoraţie este cea mai înaltă dinstincţie primită până în prezent. Municipiul Adjud are în derulare foarte multe proiecte cu finanţare europeană, altele cu finanţare locală şi ne bucurăm că am reuşit să le facem viaţa oamenilor mai bună. Asta chiar dacă guvernul nu ne alocă fonduri perntru cofinanţarea proiectelor sau pentru dezvoltzare”, a afirmat primarul Constantin Armencea. Şi el a fost distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Mandate fără număr

Primarul din Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan (PSD) şi cel din Galaţi, Dumitru Nicolae susţin că probabil au primit distincţiile datorită faptului că au avut mai multe mandate consecutive.

„Mă miră, dar cred că este un lucru foarte bun, o răsplată după atâţia ani de muncă. Cred că este o distincţie pentru populaţia Sighişoarei, care mi-a încredinţat trei mandate, i-o dedic. Este meritul nostru, le mulţumesc sighişorenilor şi, dacă îmi mai acordă încrederea, nu o să îi dezamăgesc niciodată”, a spus Dăneşan, citat de Mediafax.

„În România doar primarii pesedişti au mandate din acestea lungi”, spune şi Dumitru Nicolae.

Dăneşan şi Nicolae se află fiecare la al treilea mandat consecutiv.

Lista primarilor decoraţi de Băsescu

Traian Băsescu a decorat 21 de primari., pe data de 8 decembrie. Decretul a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial.  Cei mai mulţi primari care au primit recunoştinţa preşedintelui Băsescu sunt de la PSD, în număr de 11.  Trei sunt de la PDL, alţi 3 de la UNPR, 2 de la PNL, 1 de la PNŢCD şi 1 de la FDRG.

Ordinele acordate, după cum urmează:

Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer:

1. Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2, Municipiul Bucureşti, UNPR

Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer

1. Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, PNŢCD
2. Mircea Hava, primarul din Alba Iulia, PDL
3. Lucian Iliescu, primarul din Giurgiu, PNL
4. Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului (judeţul Argeş), PSD

Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler

1. Gheorghe Anghel, primarul Caracalului (judeţul Olt), UNPR
2. Constantin Octavian Armencea, primar Adjud (judeţul Vrancea), PSD
3. Decebal Gabriel Bacinschi, primarul din Focşani (judeţul Vrancea), PSD
4. Constantin Boşcodeală, primarul Buzăului, PSD
5. Florin Cârciumaru, primarul din Târgu-Jiu (Gorj), PSD
6. Ioan Dorin Dăneşan, primarul din Sighişoara (judeţul Mureş), PSD
7. Florea Dorin, primarul din Târgu Mureş, PDL
8. Nicolae Dragu, primarul Călăraşiului, UNPR
9. eugenia godja, primarul din Sighetu Marmaţiei (Maramureş), PSD
10. Klaus Iohannis, primarul Sibiului, FDRG
11. Mihai Horaţiu Josan, primarul din Aiud (judeţul Alba), PNL
12. Nicolae Mohanu, primar Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, PSD
13. Mircia Muntean, primarul din Deva (judeţul Hunedoara), PDL
14. Dumitru Nicolae, primarul din Galaţi, PSD
15. Cornel Răsmeriţă, primarul din Lupeni (judeţul Hunedoara), PSD
16. Marian Vanghelie, primarul Sectroului 5 al Capitalei, PSD

 

Te-ar mai putea interesa și
Pepco, Kik, Sinsay. Magazinele ieftine de haine, produse de casă și alte mărfuri non-alimentare au angajat anul trecut 1.400 de oameni
Pepco, Kik, Sinsay. Magazinele ieftine de haine, produse de casă și alte mărfuri non-alimentare au angajat anul trecut ...
Pepco, LPP, KIK, cei mai mari jucători pe piața comerțului cu haine, produse pentru casă și copii la prețuri mici, au angajat anul trecut în jur de 1400 de persoane, net, pe fondul extinderii......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă a săptămânii, iar rulajul total s-a cifrat la ...
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e "cusută ...
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță ...