Ce spune BNR despre dependenţa energetică a României

Dependenţa energetică a României este semnificativ mai scăzută faţă de ţările din regiune şi în comparaţie cu majoritatea statelor europene, a declarat, luni, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Cosmin Marinescu, la conferinţa "Tendinţe Economice 2026".
AGERPRES - lun, 23 mart. 2026, 13:13
Ce spune BNR despre dependenţa energetică a României

„În prezent, economia globală traversează o perioadă dominată de ajustări profunde pe fondul crizelor din ultimii ani – pandemie, război, criză energetică, tensiuni geopolitice, iar războiul din Orientul Mijlociu generează acum runde severe de volatilitate economică, pe măsură ce piaţa internaţională a petrolului reacţionează rapid şi tăios, cu implicaţii globale. Cercetările existente ne arată că şocurile energetice se transmit în economie pe multiple canale. La început, vreme de câteva săptămâni, şocurile energetice afectează costurile de transport. Ulterior, în decurs de câteva luni, sunt afectate costurile de producţie şi aşteptările inflaţioniste, însă aceste mecanisme nu operează simultan şi nici uniform. În cazul României, există totuşi unele elemente de rezilienţă. Cele mai recente date ne arată că dependenţa energetică a României este semnificativ mai scăzută faţă de ţările din regiune, de fapt, în comparaţie cu majoritatea statelor europene”, a menţionat Marinescu.

Potrivit acestuia, nevoile de energie ale României au fost acoperite, în ultimii ani, prin importuri în proporţie de doar 30%, nivel comparabil cu Suedia, faţă de 39% în cazul Cehiei, 46% în cel al Poloniei sau 49% în Ungaria, scrie Agerpres.

În opinia viceguvernatorului BNR, România se poziţionează, din punct de vedere al intensităţii energetice, mai bine decât ţările din regiune şi chiar în comparaţie cu media Uniunii Europene.

„Un alt indicator la fel de important este intensitatea energetică, şi anume cantitatea de energie echivalent petrol raportată la mia de euro de Produs Intern Brut. România se poziţionează şi din această perspectivă mai bine decât ţările din regiune şi decât media Uniunii. Aici vorbim şi de anumite transformări structurale pe care economia noastră le-a înregistrat în ultima perioadă. Nu mai vorbim doar despre obiective, ci vorbim despre potenţial şi despre realism. Ţara noastră poate fi un pilon de stabilitate în arhitectura energetică regională, datorită resurselor proprii de care dispunem, inclusiv din zona Mării Negre, dar şi graţie rezilienţei companiilor-etalon din domeniul energiei (…). Companiile sunt cele care resimt cel mai acut volatilitatea pe pieţele energetice, iar perspectivele de business ne arată modul în care aceste evoluţii se transmit pe canalul preţurilor”, a spus oficialul BNR.

Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) a organizat, luni, cea de-a patra ediţie a conferinţei „Tendinţe Economice 2026”. Evenimentul a reunit factori de decizie, experţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru a trasa principalele direcţii ale evoluţiilor macroeconomice, energetice şi antreprenoriale ale anului în curs.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului.

Te-ar mai putea interesa și
România devine o super-putere energetică în Europa. Proiectul Neptun Deep, pas crucial pentru securitatea energetică a UE, spune președintele Eurogas
România devine o super-putere energetică în Europa. Proiectul Neptun Deep, pas crucial pentru securitatea energetică ...
Progresul semnificativ înregistrat în proiectul Neptun Deep reprezintă, în mod clar, un pas crucial pentru securitatea energetică a Europei, susţine Cristian Signoretto, preşedintele Eurogas,......
Wargha Enayati deschide noul spital privat din Capitală, cu 100 de paturi, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro
Wargha Enayati deschide noul spital privat din Capitală, cu 100 de paturi, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro
Omul de afaceri Wargha Enayati deschide oficial spitalul privat specializat în sănătatea femeii, situat în nordul Capitalei. ...
Retrogradare sau nu? Test de credibilitate pentru România. Verdict S&P pentru rating, în octombrie (analiză EY)
Retrogradare sau nu? Test de credibilitate pentru România. Verdict S&P pentru rating, în octombrie (analiză EY)
Verdictul pe care agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings îl va da în octombrie va privi, în ultimă instanţă, ...
Pas uriaș înainte pentru cel mai mare parc fotovoltaic din UE, care se face în Arad, 1.300 MW. A primit finanțare de peste jumătate de miliard de euro
Pas uriaș înainte pentru cel mai mare parc fotovoltaic din UE, care se face în Arad, 1.300 MW. A primit finanțare de ...
Rezolv Energy a semnat, prin intermediul subsidiarei sale West Power Investments, un pachet de finanțare a proiectului în ...