Ce spune distribuitorul Lucsor despre amenda primită alături de Agrana de la Consiliul Concurenței. Producătorul de zahăr a recunoscut fapta

Distribuitorul Lucsor Impex SRL, companie amendată de Consiliul Concurenței cu 9,9 milioane de lei alături de producătorul de zahăr Agrana pentru că s-ar fi înțeles la preț cu aceasta din urmă, respinge acuzațiile formulate de către autoritate și spune că va contesta decizia în instanță. Spune însă că Agrana a recunoscut fapta, din motive financiare.
Alina Stanciu - lun, 03 aug. 2026, 15:44
Ce spune distribuitorul Lucsor despre amenda primită alături de Agrana de la Consiliul Concurenței. Producătorul de zahăr a recunoscut fapta

Lucsor Impex SRL va contesta amenda Consiliului Concurenței în fața instanțelor competente și spune că acuzațiile autorității sunt „foarte grave și nesusținute de probe care să demonstreze existența unei înțelegeri anticoncurențiale sau a unei coordonări a politicii comerciale”.

„Pe întreaga perioadă analizată, Lucsor a acționat ca distribuitor independent și nu ca un producător, a oferit clienților săi produse la prețuri competitive și a concurat activ pe piață. Relația comercială cu Agrana a fost una verticală, de tip producător-distribuitor, iar stabilirea unui preț de achiziție nu poate fi confundată cu stabilirea prețurilor de revânzare către clienți. Recunoașterea formulată de Agrana, realizată din motive financiare, potrivit declarațiilor din cadrul audierilor, nu poate constitui o probă credibilă împotriva Lucsor. De asemenea, analiza autorității nu reflectă pe deplin efectele OUG nr. 67/2023, care a plafonat adaosul comercial pentru produse alimentare de bază, inclusiv zahărul, începând cu iulie 2023 până la finalul anului 2026. Lucsor va contesta decizia în fața instanțelor competente și își reafirmă angajamentul ferm față de respectarea regulilor de concurență și față de un comportament comercial corect și responsabil”, a anunțat compania.

Amintim că, în cursul acestei dimineți, Consiliul Concurenței a anunțat, într-un comunicat, amendarea producătorului de zahăr Agrana ( prin Agrana Sales & Marketing GmbH și Agrana România SRL) cu 42,18 milioane lei și a distribuitorului Lucsor Impex SRL cu 9,91 milioane lei pe motiv că s-ar fi înțeles la preț.

În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că aceste companii au decis fixarea prețurilor de vânzare a zahărului pe piața românească. Practic, companiile au stabilit valoarea fiecărui element care ar intra în componența prețului de vânzare al produselor Lucsor Impex, inclusiv marja comercială, componentă care ar trebui să fie stabilită independent. În acest fel, prețul de vânzare al produselor Lucsor Impex către proprii clienți urma același trend cu prețul de vânzare practicat de Agrana.

Fondată în 1992, Lucsor Impex S.R.L. este o companie cu capital 100% românesc deținută, potrivit termene.ro, de familia Bănică ( Lucreția și Petrișor), specializată în distribuția și ambalarea produselor alimentare. De-a lungul celor peste 30 de ani de activitate, compania a construit o rețea de parteneriate cu furnizori și clienți din întreaga țară, consolidându-și poziția ca unul dintre distribuitorii importanți de pe piața românească.
Începând cu 1994, odată cu achiziționarea primelor capacități de ambalare și lansarea primului brand propriu, Lucsor Impex și-a extins constant portofoliul și investițiile în dezvoltarea producției. Astăzi, compania comercializează peste 30 de produse alimentare sub cinci branduri proprii – Lucsor, Furnicuța, Bunetto, Azur și Asian Flavours-  prezente în principalele rețele de retail din România. Cea mai recentă investiție majoră, finalizată în 2022 prin modernizarea liniei de ambalare, a susținut extinderea companiei și consolidarea prezenței sale la nivel național.

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...