Ce spune Nicușor Dan despre relaţia României cu SUA şi poziţia faţă de criza din Groenlanda

Pentru România, Statele Unite ale Americii reprezintă un partener strategic esenţial pentru securitatea ţării şi acţionăm în consecinţă, a afirmat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan, după Consiliul European informal de la Bruxelles.
AGERPRES - vin, 23 ian. 2026, 08:52
Ce spune Nicușor Dan despre relaţia României cu SUA şi poziţia faţă de criza din Groenlanda

„Din fericire, în acest Consiliu, această opinie a fost împărtăşită de foarte multe din ţările Uniunii. Evident că ultima perioadă au existat turbulenţe sau discontinuităţi în această relaţie transatlantică, însă există suficiente raţiuni pentru ca ea să continue şi bineînţeles că, aşa cum am spus de mai multe ori, dialogul este extrem de important”, a completat şeful statului, scrie Agerpres.

El a adăugat că România este solidară cu Danemarca şi Groenlanda şi la această poziţie o obligă inclusiv tratatul Uniunii Europene.

„Este obligaţie de solidaritate între ţările Uniunii. Ce am încercat eu să fac, pentru că a fost emoţie evidentă în momentul ăla, a fost să mă refer la pasul doi sau pasul trei, în sensul că am încercat să anticipez ce se poate întâmpla dacă fiecare dintre părţile acestei alianţe escaladează şi să spun că e mai bine să revenim la dialog. Şi, din fericire, zilele următoare mi au dat dreptate s-a revenit la dialog şi în momentul ăsta putem să vorbim de o abordare constructivă de toate părţile”, a arătat preşedintele.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) şi generează o treime din exporturile României, a declarat, joi, la un......
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe an, în capitala Indiei, New Delhi
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe ...
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens şi toxic, calitatea aerului fiind de ...
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru analiza amenințărilor militare. Ce este Clarity (VIDEO)
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru ...
Compania germană din sectorul apărării Helsing a prezentat o platformă de Inteligenţă Artificială (IA) proiectată ...
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
Lucrările la Magistrala 6 de metrou avansează, anunță joi Metrorex. În luna octombrie, TBM „Sfânta Maria” a ajuns ...