„Putem vorbi despre tranziţia economiei actuale spre un nou tip de economie pe care o putem defini ca fiind economia binară. În fapt, o astfel de economie este o economie în care o parte tot mai mare a valorii nu mai provine din materia fizică sau din forţa de muncă utilizate pentru realizarea unui produs, ci în special din informaţia, algoritmii, proprietatea intelectuală şi tehnologia încorporate în acesta. Economiile emergente trebuie să evite capcana venitului mediu, tocmai de aceea, pentru a avansa în ierarhia internaţională, dezvoltarea tehnologiei şi implementare modelelor AI nu mai sunt opţionale, ci elemente fundamentale ale noului model de dezvoltare”, afirmă Leonardo Badea, în articolul „Creşterea economică în era inteligenţei artificiale”.
În opinia sa, avantajele competitive bazate pe costuri salariale reduse sau pe accesul la resurse naturale sunt fragile.
„O ţară poate concura pentru o perioadă prin costuri salariale reduse sau acces la resurse naturale. Dar asemenea avantaje sunt fragile. Salariile cresc odată cu dezvoltarea economică ca urmare a procesului de convergenţă şi a cunoscutului efect Balassa – Samuelson, iar diferenţele de cost pot fi replicate de alte economii. Avantajul mult mai greu de reprodus este cel bazat pe cunoaştere-inovare, capital uman cu abilităţi specifice, tehnologie şi proprietate intelectuală”, subliniază prim-viceguvernatorul BNR.
Acesta arată că economiile avansate încearcă să ocupe segmente ale lanţurilor globale de valoare în care marjele sunt ridicate.
„Tocmai de aceea, ţările aflate în grupul economiilor avansate încearcă să ocupe segmente ale lanţurilor globale de valoare în care marjele sunt ridicate: cercetare şi dezvoltare, software, semiconductori, biotehnologie, robotică, inteligenţă artificială, industria aerospaţială, tehnologii energetice avansate şi servicii sofisticate. Nu este suficient doar să produci mai mult, contează din ce în ce mai mult ce produci, cu ce tehnologie produci şi câtă cunoaştere este încorporată în ceea ce produci”, precizează Badea, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, dezvoltarea inteligenţei artificiale poate amplifica mecanismele care susţin productivitatea pe termen lung.
„Din această perspectivă, tehnologia, organizarea, competenţele, calitatea instituţiilor şi inovarea permit unei economii să obţină mai mult din aceleaşi resurse, iar dezvoltarea AI poate amplifica aceste mecanisme şi, implicit, creşterea productivităţii pe termen lung”, explică reprezentantul BNR.
În acest context, investiţiile în cercetare, inovare şi educaţie au un rol esenţial în susţinerea creşterii economice.
„În sensul celor menţionate anterior, investiţiile în cercetare-inovare şi educaţie pot produce efecte care se propagă în întreaga economie. Acestea sunt în fapt baza pentru a avea o creştere economică sustenabilă. Se creează astfel un cerc virtuos, care, pentru o economie aflată în convergenţă, permite trecerea la o creştere economică bazată pe surplus de productivitate”, susţine Leonardo Badea.
Prim-viceguvernatorul BNR atrage atenţia că, dincolo de ritmul creşterii economice, trebuie analizată şi capacitatea acesteia de a genera prosperitate în viitor.
„Este important să avem creştere economică, dar se pune o nouă întrebare: această creştere economică are la bază o serie de condiţii care vor determina multiplicarea ei, regenerarea capacităţii de creştere viitoare? Astfel, o creştere se numeşte generatoare atunci când procesul prin care produce prosperitate are un efect multiplicator pentru posibilitatea de a produce prosperitate şi în viitor”, afirmă Badea.
În acest sens, el distinge între trei tipuri de creştere economică.
„Privind lucrurile astfel, am putea defini trei tipuri de creştere economică: o creştere extractivă, care implică un consum important de resurse şi ale cărei efecte sunt preponderent temporare; o creştere sustenabilă, care pune accent pe continuitate şi pe prevenirea acumulării unor dezechilibre economice, sociale sau de mediu; şi o creştere generatoare, care are la bază un efect multiplicator care se propagă inclusiv asupra perioadelor viitoare. Acest din urmă tip de creştere accentuează importanţa capacităţii economiei de a genera endogen factorii care să susţină continuarea dezvoltării pe termen mediu şi lung”, a explicat oficialul BNR.
În ceea ce priveşte efectele inteligenţei artificiale asupra pieţei muncii, Badea arată că literatura economică indică rezultate diferite, în funcţie de amploarea şi viteza automatizării.
„Automatizarea poate produce, în acelaşi timp, efecte importante asupra pieţei muncii. Acemoglu şi Restrepo (2019) arată că preluarea de către capital a unor sarcini realizate anterior de muncă generează un displacement effect, cu efect negativ asupra cererii pentru muncă şi asupra ponderii veniturilor salariale în valoarea adăugată. În sens opus acţionează reinstatement effect, asociat apariţiei unor noi sarcini în care munca deţine în continuare un avantaj comparativ. Efectul final al progresului tehnologic asupra muncii depinde, prin urmare, de importanţa relativă a celor două mecanisme”, menţionează acesta.
Totodată, scenariile privind dezvoltarea unor forme avansate de inteligenţă artificială indică posibile efecte semnificative asupra salariilor.
„O concluzie importantă a analizei lor este că evoluţia salariilor depinde de raportul dintre viteza cu care are loc automatizarea şi ritmul acumulării capitalului. Dacă automatizarea avansează lent, acumularea de capital poate susţine cererea pentru activităţile care continuă să fie realizate de oameni, iar salariile pot continua să crească. Dacă însă automatizarea se produce suficient de rapid, munca poate deveni relativ abundentă în raport cu sarcinile care îi mai sunt rezervate, iar salariile pot începe să scadă chiar înainte ca automatizarea completă să fie atinsă”, arată prim-viceguvernatorul BNR.
În opinia sa, inteligenţa artificială şi robotizarea marchează intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare.
„Suntem la începutul unei noi călătorii. După revoluţia agricolă, revoluţia industrială şi revoluţia digitală, intrăm în epoca inteligenţei artificiale şi a robotizării. Noua frontieră nu mai este doar geografică sau spaţială. Este frontiera inteligenţei, a informaţiei şi a cunoaşterii într-o economie digitalizată, care va evolua cu altă viteză decât am fost obişnuiţi”, conchide Leonardo Badea.