Ce spune Pavăl de la Dedeman după ce a cumpărat rețeaua Praktiker din Grecia, lider pe piața elenă de bricolaj

Achiziția rețelei Praktiker Hellas din Grecia marchează primul pas internațional pentru Dedeman, liderul pieței de bricolaj din România, iar această mișcare strategică reprezintă începutul unei noi etape în evoluția brandului, prin extinderea la nivel regional, arată un comunicat de presă al Pavăl Holding, emis după ce am relatat desptre tranzacție.
Economica.net - mie, 16 iul. 2025, 23:11
Ce spune Pavăl de la Dedeman după ce a cumpărat rețeaua Praktiker din Grecia, lider pe piața elenă de bricolaj

„Ne dorim de mult să facem acest pas, iar astăzi visul devine realitate. Este o provocare pentru noi, dar și un nou început spre care privim cu multă încredere și responsabilitate. Suntem mândri că un brand 100% românesc reușește să treacă granițele și să ducă mai departe principiile în care credem și care ne-au ghidat dintotdeauna: respectul pentru oameni, munca cinstită și spiritul de echipă.” declară Dragoș Pavăl, președintele Dedeman.

Praktiker Hellas, lider pe piața DIY din Grecia, operează o rețea de 17 magazine fizice și un magazin online, deservind clienții cu un portofoliu de peste 50.000 de produse și servicii complementare. Are un colectiv format din peste 1.200 de angajați la nivel național

“În cadrul acestei tranzacții strategice, compania a semnat și un preacord notarial cu Eurobank pentru achiziționarea tuturor proprietăților din portofoliul său actual, care sunt în prezent închiriate. Acest pas va consolida stabilitatea operațională și va întări prezența pe termen lung a Praktiker Hellas pe piața din Grecia”, arată comunicatul. Pentru Pavăl Holding, acest acord a reprezentat un element esențial în decizia de achiziție, oferind garanția continuității operaționale și un control solid asupra activelor-cheie.

Investiția reflectă o viziune pe termen lung și va fi susținută exclusiv din capital propriu, cu scopul de a asigura o dezvoltare sustenabilă alături de actuala echipă, mai arată firma.

„Am simțit încă de la început o compatibilitate reală între noi și echipa Praktiker Hellas, prin modul în care înțelegem relația cu clienții, grija pentru angajați și responsabilitatea față de comunități. N-a fost așadar doar o decizie de business, ci o potrivire de valori care ne dă încrederea că împreună putem dezvolta ceva cu adevărat durabil.” a adăugat Dragoș Pavăl.

Achiziția patronului Dedeman din Grecia nu afectază expansiunea din România

În paralel, Dedeman își continuă planurile de extindere în România, și va demara lucrările pentru un nou magazin la Mediaș, un pas care reafirmă angajamentul companiei pentru piața autohtonă, spune firma.

„Această achiziție nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă. Continuăm să investim în rețeaua națională, pentru a fi prezenți acolo unde clienții noștri au nevoie de noi. Acum, cu mai mult curaj, visăm și mai departe. Ne dorim să valorificăm sinergiile dintre cele două organizații, luând ce e mai bun de la fiecare. Credem sincer că împreună putem deveni mai puternici decât am fi fost separat.”, a subliniat Dragoș Pavăl.

Extinderea pe piața internațională face parte din viziunea strategică a Pavăl Holding: cea de a dezvolta un model de business sustenabil, orientat spre nevoile clienților și comunităților, cu impact pozitiv atât în România, cât și în regiune, mai arată comunicatul.

Pavăl Holding este vehiculul de investiții al familiei Pavăl, fiind totodată cel mai mare grup antreprenorial local, care deține compania Dedeman și multiple alte investiții de mare profil în România. Investițiile Pavăl Holding sunt plasate în sectoare diverse, precum retail, imobiliare, industrie, agricultură, energie, servicii și turism.

Dedeman este afacerea a doi antreprenori români. Începând cu 1992, pe parcursul celor peste 32 de ani de activitate, compania a cunoscut o creștere constantă, bazată pe o strategie centrată pe client, pe echipe puternice și pe valori solide.

Dedeman are 64 de magazine fizice și magazin online, 5 centre logistice, parc auto propriu, o gamă de peste 120.000 de produse (inclusiv magazinul online), o cifră de afaceri de 2,65 miliarde de euro și peste 13.500 de angajaţi.

Praktiker Hellas este liderul pieței de bricolaj din Grecia și totodată o destinație completă pentru toate proiectele legate de casă și grădină. Compania reprezintă un reper pe piața din Grecia încă din 1991, având peste 30 de ani de activitate și o evoluție constantă. Cu peste 50.000 de produse, operează 17 magazine la nivel național, o platformă de e-commerce și o divizie specializată, Praktiker Business. Echipa Praktiker este formată din peste 1.200 de angajați

Din 2014, Praktiker Hellas face parte din grupul de investiții Fairfax Financial Holdings Limited

“Odată cu preluarea de către Pavăl Holding, Praktiker Hellas este pregătită să își consolideze și mai mult poziția de destinație principală pentru soluții de amenajare și bricolaj din Grecia, oferind valoare incontestabilă, expertiză de încredere și perspective solide de creștere pe termen lung”, mai arată comunicatul.

Citește și:

Frații Pavăl, patronii Dedeman, au cumpărat lanțul Praktiker din Grecia. Tranzacție de 130 de milioane de euro

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...