CE va prezenta la 18 iulie Consiliului UE un raport verbal privind România şi Bulgaria

Comisia Europeană (CE) va prezenta la 18 iulie un raport verbal privind România şi Bulgaria, în cadrul procedurii Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în care sunt angrenate cele două state, a declarat marţi, pentru Agerpres, Mark Gray, purtător de cuvânt al CE.
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 16:10
CE va prezenta la 18 iulie Consiliului UE un raport verbal privind România şi Bulgaria

Raportul va fi prezentat de serviciile secretariatului general al CE în cadrul grupului de lucru MCV de pe lângă Consiliul UE. ‘Facem această prezentare o dată la fiecare 6 luni, conform angajamentului pe care ni l-am luat prin raportul MCV de a ţine Consiliul la curent cu evoluţiile din România şi Bulgaria’, a declarat Mark Gray.

Ultimul raport privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV a fost prezentat de CE la 30 ianuarie, fiind un document suplimentar referitor numai la România, în urma crizei politice de la Bucureşti din vara anului trecut. Ulterior, deşi Bulgaria s-a confruntat cu o criză politică în urma izbucnirii scandalului interceptărilor telefonice din luna aprilie, executivul UE a precizat că nu intenţionează să întocmească un raport suplimentar în cazul Bulgariei.

Comisia Europeană a precizat cu prilejul publicării raportului MCV suplimentar, din luna ianuarie, că va prezenta următorul raport privind progresele înregistrate de România în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în decembrie acest an, în acelaşi timp cu cel referitor la Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...