Ce vrea să facă statul cu cele trei bănci ale sale. Nazare, ministrul Finanțelor, dezvăluie planurile ample pentru CEC, Exim și BID

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, spune că CEC Bank și Exim Banca Românească se află în plin proces de restructurare și așteaptă planuri de eficientizare. La Exim există și un control al Ministerului Finanțelor, iar Banca de Investiții si Dezvoltare (BID) primește 6 miliarde de lei în 2026 pentru a-i injecta în economie prin creditarea IMM-urilor.
Gabriela Ţinteanu - J, 27 nov. 2025, 14:23
Ce vrea să facă statul cu cele trei bănci ale sale. Nazare, ministrul Finanțelor, dezvăluie planurile ample pentru CEC, Exim și BID

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, așteaptă propuneri de eficientizare de la băncile de stat CEC Bank și Exim Banca Românească, potrivit declarațiilor făcute într-o conferință de presă.

În acest context, ministrul a spus că eficientizarea instituțiilor financiare de stat a demarat deja. “Am demarat procedura de lichidare a FRC (Fondul Român de Contragarantare). Am restrâns CIFGA (Comitetul Interministerial de Finantari, Garantii si Asigurari) la Eximbank de la 17 la 5 membri. Le-am redus indemnizațiile“.

În iunie, Guvernul a adoptat un act normativ prin care reduce de la 17 la 5 numărul membrilor din CIFGA, un comitet din cadrul băncii Eximbank, unde venitul unui membru se ridica la 4.000 de euro, pentru câteva ședințe pe lună. Oficialii din Guvern au anunțat reducerea indemnizației la aproximativ 1.000 de euro pe lună.

Întrebat despre posibila listare a CEC Bank anul viitor, Alexandru Nazare a spus că există discuții privind listarea unor companii de stat, dar că orice decizie privind listările trebuie formalizată în Guvern, ulterior urmând să fie comunicată.

Pe de altă parte despre BID, în afară de faptul că banca se află în procedură de selecție a noii conduceri a consiliului de supraveghere, ministrul Nazare a arătat că, ”Vom avea 1,2 miliarde de euro credite subvenționate pentru IMM-uri începând cu 2026. Deci pentru 2026 sunt 6 miliarde pe care, prin bănci, BID îi va da în piață, îi va injecta în piață pentru IMM-uri și pentru micro-întreprinderi prin credite subvenționate.

”Și cred că aceasta este o măsură foarte importantă de relansare pentru anul viitor și este o măsură care nu are un impact pe deficit”, a precizat Nazare. Totodată el arătat BID mai are în pregătire programe foarte importante în trei regiuni din țară, unde vor avea de asemenea credite subvenționate cu capital rezervat pentru micro-întreprinderi.

Ministrul a precizat că acțiunile desfășurate prin BID nu fac parte din planul de relansare economică pe 2026, aflat în discuție și care depinde în primul rând de aprobările coaliției.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Pentru prima dată în istoria Petrom, producția de petrol și gaze a companiei scăzut sub pragul de 100.000 de barili pe zi, potrivit datelor companiei analizate de noi....
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate ...
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intenționez să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intenționez să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...