Cea mai mare companie din România: “Vedem clar semne de încetinire economică”

Oficialii OMV Petrom, cea mai mare companie din România și totodată cel mai mare vânzător de carburanți din România, spun că deja semnele încetinirii economice se văd în vânzările companiei.
Mihai Nicuţ - lun, 24 nov. 2025, 22:04
Cea mai mare companie din România: “Vedem clar semne de încetinire economică”

“Este o volatilitate extrem de mare. Probabil că suntem într-un din perioadele cu cea mai mare incertitudine și mi-e foarte greu să spun acum unde vom închide anul acesta, din punct de vedere al comparației cu bugetul. Mi-e foarte greu să dau o estimare”, a declarat, la o emisiune Zf, Alina Popa, director financiar (CFO) al OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din România și din Europa de Sud-Est.

Amintim că Petrom a raportat, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 3,4 miliarde de lei, în scădere cu 13% față de primele nouă luni ale anului trecut, la vânzări cu 1% mai mari.

CFO-ul Petrom spune că, pe baza comportamentului clienților, se văd semnele de încetinire economică a României.

“Vedem clar semne de încetinire economică. Și acest lucru a început să afecteze cererea de carburanți, a început să afecteze cererea de gaze. Sunt semnale foarte clare, vedem că inclusiv vânzările de produse ne-petroliere la stațiile PECO scad. Deci sunt semne de încetinire economică”, a spus Alina Popa.

“Estimăm pentru anul 2025 că vom avea volume totale de carburanți, asta înseamnă și retail și comercial, mai mici decât anul 2024. Pe gaze și energie sperăm să fim undeva stabili în ceea ce privește volumele, dar pe carburanți vom fi în scădere. Deci sunt semne de încetinire, asta pe partea de cerere. Și sunt foarte multe analize atât pe prețurile de țiței, cât și pe gaze unde perspectivele sunt de asemenea de scădere”, a mai spus Alina Popa.

În raportul cu rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului, Petrom apare cu o scădere de 3% la volumul vânzărilor de produse rafinate în al treilea trimestru al anului comparativ cu al treilea trimestru al anului precedent, până la 1,5 milioane de tone. Volumele de gaze naturale vândute de Petrom au fost cu 14% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, la 11,7 TWh, cu vânzări mai mari către piața angro și către clienții final.

 

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația BT Go. Procesul este disponibil 24/7 și poate fi parcurs în......
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...