Cea mai mare frică a românilor când e vorba de locuință. Peste jumătate se tem de incendiu. Campanie specială pentru asigurări lansată luna aceasta

Cea mai mare frică a românilor atunci când vine vorba de propria locuință este incendiul. Cu toate acestea, nici 20% din locuințele din România nu beneficiază de o asigurare facultativă, care să acopere și pagubele provocate de foc.
Şerban Buşcu - J, 01 oct. 2026, 13:27
Cea mai mare frică a românilor când e vorba de locuință. Peste jumătate se tem de incendiu. Campanie specială pentru asigurări lansată luna aceasta

Incendiul continuă să fie principalul risc despre care românii cred că le-ar putea afecta locuința, potrivit celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare(UNSAR). Concret, 55% dintre respondenți menționează acest risc. În același timp, cutremurul este indicat de 50% dintre români, explozia de 33% și vijeliile sau furtunile de 32%.

Datele arată că percepția riscului de incendiu este mai accentuată în anumite segmente ale populației. Astfel, 60% dintre persoanele cu vârste între 36 și 50 de ani consideră că incendiul le-ar putea afecta locuința, procentul fiind chiar mai mare în rândul persoanelor cu studii superioare.

Percepția românilor este susținută și de datele privind daunele produse și despăgubite de asigurători. Anul trecut, companiile de asigurări membre UNSAR au achitat 1.181 de dosare de daună pentru incendii, în contextul în care doar circa 19% dintre locuințe erau protejate de o poliță facultativă. Dauna medie achitată s-a situat în jurul valorii de 10.500 EUR, iar cea mai mare despăgubire plătită pentru un astfel de eveniment s-a ridicat la aproximativ 255.000 EUR.

Rezultatele acestui studiu IRES scot în evidență și faptul că preocupările românilor vizează atât dezastrele naturale, cât și evenimentele care pot afecta locuința în viața de zi cu zi, subliniind nevoia unei protecții adaptate mai multor tipuri de riscuri.

În acest context, UNSAR va derula pe parcursul lunii octombrie o amplă campanie de comunicare: „Fii #sigurACASA! În fiecare zi”. Prin acest demers, UNSAR aduce în atenția publicului importanța prevenirii riscurilor și a protejării financiare a locuinței. Mesajul campaniei este simplu: Siguranța de acasă se construiește în fiecare zi, prin informare, măsuri de prevenție și alegerea unei asigurări potrivite.

„Incendiul rămâne unul dintre cele mai severe riscuri care pot afecta o locuință, atât prin frecvența mare cu care se produce, cât și prin impactul financiar pe care îl poate avea asupra unei familii. Faptul că acesta conduce în topul riscurilor percepute de români confirmă nevoia de prevenție, informare și protecție financiară adecvată”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte și Director General UNSAR.

Cum scapi de cheltuieli de mii de euro cu doar 10-20 euro pe lună

Potrivit legii din România, toți proprietarii trebuie să își asigure locuințele împotriva deazstrelor, prin achiziționarea unei polițe emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID). Această asigurara costă 130 de lei pe an și acoperă exclusiv daunele provocate de cutremur, inundație ca fenomen natural sau alunecări de teren.

Așa cum mai arăta Studii Financiare, polița PAD este prea puțin acoperitoare, mai ales pentru locuințele din orașele mari, unde prețurile imobiliarelor depășesc cu mult limita asigurată prin PAD. Mai mult, PAD nu acoperă și valoarea bunurilor din locuință, care în unele cazuri ajunge la sume substanțiale.

Soluția pentru o protecție completă stă în al doilea palier de asigurare, polițele facultative. Acestea pot fi achiziționate de la orice societate autorizată să vândă asigurări generale în România. Condițiile de asigurare sunt diferite de la firmă la firmă, însă, referitor doar la riscurile de calamitate, toate produsele acoperă o sumă apropiată de întreaga valoare a locuinței, așa cum reiese din evaluările de specialitate. Altfel spus, suma de 20.000 de euro acoperită de PAD este suplimentată până la o valoare care să permită păgubitului să își refacă locuința, în caz că se mai poate face ceva, sau să își cumpere una similară sau aproape similară.

Costul unei astfel de asigurări este, în general, undeva între 0,1 și 0,2% din valoarea asigurată. Pentru o locuință din București, de exemplu, evaluată la un preț de 100.000 de euro, asigurarea facultativă costă între 100 și 150 de euro pe an, adică în jur de 10 euro pe lună. Menționăm că acest cost este pentru o poliță care acoperă și bunurile din locuință, într-o anumită limită, facilitate care nu există în cazul poliței obligatorii.

În afară de riscurile catastrofale acoperite și de PAID, la care se pot adăugă și furtuna sau grindina, polițele facultative acoperă și alte cauze relativ frecvente de daună cum ar fi incendiul sau iniundația de conductă și poate include și o clauză de răspundere față de terți, în cazul în care proprietarul provoacă daune vecinilor, de exemplu.

Te-ar mai putea interesa și
Infringement – România şi Polonia, avertizate insistent de UE să respecte normele privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore
Infringement – România şi Polonia, avertizate insistent de UE să respecte normele privind siguranţa operaţiunilor ...
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Poloniei şi României, solicitând celor două state membre să respecte pe deplin normele UE privind siguranţa operaţiunilor......
România va avea 2 GW de baterii la finalul anului și 4 GW la finalul lui 2027. “Nu avem de ce să intrăm în competiție cu Bulgaria”
România va avea 2 GW de baterii la finalul anului și 4 GW la finalul lui 2027. “Nu avem de ce să intrăm în competiție ...
România ar urma să ajungă la o putere de instalațiilor de stocare de 4 GW la finalul anului viitor, iar optimul este ...
Baterii România – Capacitatea de stocare a energiei va ajunge la 4 GW până la sfârșitul lui 2027, anunţă RWEA
Baterii România – Capacitatea de stocare a energiei va ajunge la 4 GW până la sfârșitul lui 2027, anunţă RWEA
Capacitatea de stocare a energiei din România o să ajungă la minimum 4 GW putere la finalul anului viitor, a declarat, ...
Criză Franţa – Costurile cu serviciul datoriei sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani
Criză Franţa – Costurile cu serviciul datoriei sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani
Randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale franceze pe 10 ani au atins, joi dimineaţa, cel mai înalt nivel din 2002, ...