Cea mai veche hidrocentrală funcţională din Europa intră în circuitul turistic al Capitalei Culturale Europene 2021

Adaugă-ne ca sursă preferată

Ansamblul ”Turbinelor” este considerat de cunoscătorii în domeniu ca fiind cea mai valoroasă operă de arhitectură industrială în stilul anilor 1900, Wiener Secession, realizată la Timişoara, ce poartă semnătura arhitectului-şef al Timişoarei de atunci, Laszlo Szekely, arată un comunicat al Colterm, remis, miercuri, AGERPRES.

Turnul, asemănător unui donjon medieval, destinat spaţiilor administrative, are pe faţadă stema oraşului, la baza acestuia se află un balcon, iar pe faţada dinspre aval ferestrele sunt în formă de arc. Deasupra ecluzelor de supraplin ale centralei există o pasarelă din lemn cu decoraţii. Interiorul este decorat cu mozaicul care este prezent şi în celelalte clădiri industriale proiectate de Szekely, respectiv Staţia de Epurare (1912) şi Uzina de Apă a oraşului (1914), ambele menţinute de Aquatim în stare de conservare şi deschise publicului cu ocazii speciale.

Uzina hidroelectrică, o premieră a Timişoarei veacului trecut pentru întregul teritoriu al României de azi, a acoperit aproape întregul necesar energetic industrial al urbei. Construcţia ei a început în 1909 şi a fost pusă în funcţiune la data de 3 mai 1910, ajungând să producă 89% din consumul de energie electrică al capitalei Banatului.

Prin construirea ei s-a eliminat igrasia din subsoluri şi au putut fi prevenite inundaţiile din cartierul Fabric. În perioada Primului Război Mondial, Timişoara a resimţit mai puţin lipsa aprovizionării cu cărbuni, datorită furnizării energiei electrice de către hidrocentrala de pe Bega.

”Putem spune că Uzina Hidroelectrică din Timişoara este cea mai reuşită hidrocentrală produsă în Ungaria, atât din punct de vedere tehnic, cât şi economic” scria arhitectul Mihaly Seinder, într-un articol apărut în revista tehnicienilor din Ungaria, la începutul secolului XX.

Uzina a fost echipată cu trei turbine marca Ganz Danubius, care au fost fabricate la Budapesta, iar pentru realizarea hidrocentralei, municipalitatea a răscumpărat drepturile de folosinţă a apei de la unii deţinători privaţi (moara Jovin sau moara de tabac, morile Prohaszka, Gyurky şi Gold), a intrat în posesia vechiului depozit de lemne şi a făcut alte câteva exproprieri mai mici.

În 1930 a avut loc prima reparaţie, iar în 1954 a fost înlocuit tabloul electric de comandă de fabricaţie germană cu aparatură sovietică. Pe parcursul anilor, sala maşinilor a fost renovată, iar clădirea care adăposteşte mecanismele de acţionare a stăvilarelor a fost restaurată după modelul original. Amplele lucrări de consolidare de după Revoluţie, prin injecţii de beton, fac ca în prezent clădirea construită iniţial pe rocă şi nămol întărit să stea pe o pernă de beton, eliminându-se pericolului distrugerii clădirii cauzate de infiltrările de apă.