Cei care nu respectă autoizolarea la domiciliu pot primi amendă de 4.000 de euro – Raed Arafat

Persoanele care nu respectă autoizolarea la domiciliu vor fi amendate cu suma de 4.000 de euro, amenda putând fi aplicată de mai multe ori, dacă se constată încălcarea măsurii în mod repetat, a declarat, miercuri, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 11 mart. 2020, 12:05
Cei care nu respectă autoizolarea la domiciliu pot primi amendă de 4.000 de euro – Raed Arafat

„S-a vorbit spre amenzi. Amenda în euro este de 4.000 de euro. Această amendă, dacă se încalcă de mai multe ori regula, persoana iese din casă şi este prinsă de mai multe ori, se dă de mai multe ori, dacă este necesar. Au fost aplicate la Hunedoara două amenzi la două persoane care au declarat că sosesc din Italia din zona neafectată de risc şi în urma verificărilor s-a stabilit că provin din zona afectată şi aflată în carantină. La Călăraşi, două persoane au declarat la intrarea în ţară că se vor autoizola la domiciliu, însă până în acest moment nu au ajuns la locul indicat”, a spus Arafat într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

El a precizat că la Suceava a existat un caz similar, însă Poliţia de Frontieră urmăreşte toate cursele şi poate să cunoască pentru fiecare persoană care este originea zborului, fie că este vorba de Italia sau altă zonă sub incidenţa carantinei.

„Ieri au fost foarte multe presiuni din partea unor pasageri pentru a evita măsura carantinei. Nu am acceptat nicio excepţie. Niciuna! Nu pentru că nu înţelegem, că suntem răi, ne gândim într-o singură direcţie, dar în momentul în care acceptam o excepţie, aceasta devine regulă apoi. Şi rugăm pe cei care vin în România din zonele afectate să înţeleagă acest lucru. Nu putem face excepţii. Familiilor care sunt cu copii li s-au asigurat camere în care să stea împreună cu copiii, dar la locul de carantină”, a mai spus Arafat

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...