Cei mai bogaţi 500 de oameni din lume au pierdut 35 de miliarde de dolari din cauza crizei politice din jurul lui Trump

Cei mai bogaţi 500 de oameni din lume au pierdut miercuri, la burse, 35 de miliarde de dolari, din cauza controverselor politice legate de preşedintele american Donald Trump, potrivit indicelui Bloomberg al miliardarilor, scrie News.ro.
Economica.net - J, 18 mai 2017, 07:34
Cei mai bogaţi 500 de oameni din lume au pierdut 35 de miliarde de dolari din cauza crizei politice din jurul lui Trump

Bill Gates, cel mai bogat om din lume, cu o avere de 86,8 miliarde de dolari, a pierdut 1 miliard de dolari din cauza unui declin de 2,8% sl acţiunilor Microsoft, cel mai amplu din aproape un an, scrie News.ro.

Co-fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, care s-a apropiat la mai puţin de 4 miliarde de dolari de averea lui Gates, a coborât pe poziţia a treia, după ce a pierdut 1,7 miliarde de dolari din cauza scăderii cotaţiei acţiunilor retailerului online cu 2,2%.

Magnatul spaniol Amancio Ortega a pierdut 355 de milioane de dolari, încheind ziua de miercuri pe poziţia secundă în topul miliardarilor, cu 83,2 miliarde de dolari.

Indicii bursieri au scăzut miercuri, la nivel mondial, din cauza turbulenţelor politice legate de Casa Albă, în centrul atenţiei fiind legăturile preşedintelui Donald Trump cu Rusia şi concedierea directorului FBI, James Comey.

Acţiunile de pe Wall Street au înregistrat cea mai mare scădere după luna septembrie, în frunte cu indicele Nasdaq, care a pierdut 2,6%.

Indicele global MSCI a coborât cu 1,2%, cele mai slabe performanţe fiind ale titlurilor bancare.

Cel mai afectat a fost fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a cărui avere a scăzut cu 2 miliarde de dolari, în urma declinului acţiunilor cu 3,3%.

Zuckerberg este al cincilea cel mai bogat om din lume, cu 62,3 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg.

Trump, primul miliardar care a ajuns preşedintele SUA, are o avere netă de 3 miliarde de dolari şi nu figurează în indicele Bloomberg, în care sunt incluşi 500 de miliardari. Aceştia au o avere netă cumulată de 4.900 de miliarde de dolari, care în 2017 a crescut cu 455 de miliarde de dolari.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...