Cei mai mari acţionari ai Cemacon vor lansa o ofertă de preluare a companiei

Cei mai mari acţionari ai Cemacon (CEON) - fondul de investiţii KJK Fund SICAV-SIF, SSIF Broker (BRK) şi firma Andrei&Andrei Consultanţă, deţinută de fondatorul Casei de Insolvenţă Transilvania, Andrei Cionca - vor lansa o ofertă de preluare a producătorului de cărămizi.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 12:31
Cei mai mari acţionari ai Cemacon vor lansa o ofertă de preluare a companiei

Fondul de investiţii KJK Fund SICAV-SIF, SSIF Broker, firma Andrei&Andrei Consultanţă au încheiat miercuri un acord în baza căruia vor acţiona concertat în ceea ce priveşte deciziile referitoare la producătorul de cărămizi. În baza acestui acord, cei trei acţionari împreună cu Casa de Insolvenţă Transilvania şi alte cinci persoane fizice, printre care şi Andrei Cionca, deţin cumulat 65,85% din acţiunile Cemacon.

Fodul de investiţii KJK Fund II SICAV-SIF, cu sediul în Luxembourg, are 29,2% din acţiunile Cemacon, Cionca, casa de insolvenţă, firma de consultanţă şi patru persoane fizice deţin 21,82%, iar SSSIF Broker are un pachet reprezentând 14,83% din titluri.

Potrivit legislaţiei pieţei de capital, investitorii care controlează direct sau împreună cu alte persoane peste 33% din acţiunile unei companii listate trebuie să lanseze o ofertă de preluare pentru restul titlurilor.

Contactat de MEDIAFAX, directorul general al SSIF Broker, Grigore Chiş, a declarat că va fi lansată o ofertă în termen de cel mult două luni, termenul prevăzut de legislaţie pentru o astfel de operaţiune.

„Vom face oferta de preluare, conform prevederilor legale. Ne vom îndeplini toate obligaţiile legale care decurg din acel acord”, a declarat Chiş pentru MEDIAFAX.

Legislaţia prevede că preţul din ofertă preluare poate fi stabilit prin mai multe metode, una dintre acestea prevăzând ca preţul să fie „cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat în perioada de 12 luni anterioară ofertei”.

Potrivit raportărilor transmise Bursei, cel mai mare preţ a fost plătit la începutul lunii martie, când SSIF Broker a cumpărat titluri Cemacon la un preţ de 0,05 lei/acţiune.

Dacă oferta va fi lansată la acest preţ, vânzătorii vor încasa aproximativ 4,5 milioane lei (cu puţin peste 1 milion de euro).

Dacă nu poate fi aplicată prevederea referitoare la cel mai mare preţ plătit de unul dintre ofertanţi, la stabilirea cotaţiei se va ţine cont cel puţin de preţul mediu ponderat de tranzacţionare al acţiunilor în ultimele 12 luni anterior derulării ofertei, valoarea activului net al companiei, conform ultimei situaţii financiare auditate, şi valoarea acţiunilor rezultate dintr-o expertiză, efectuată de un evaluator independent, în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.
Cemacon a înregistrat în primele şapte luni ale acestui an un avans al vânzărilor de 40% în valoare şi 36% în volum şi estimează că va încheia 2013 cu afaceri de 50 milioane lei, mai mari cu 40% faţă de 2012.

Liviu Stoleru, directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, a declarat recent pentru MEDIAFAX că producătorul de cărămizi vrea să vândă platforma pe care o deţine în centrul oraşului Zalău, care cuprinde vechea linie de producţie, închisă în 2011, şi un teren de 6 hectare, tranzacţii din care îşi propune să încaseze 7-8 milioane euro.

„După inaugurarea fabricii noi din Recea (judeţul Sălaj), în septembrie 2010, am ajuns la o capacitate foarte ridicată, astfel că funcţionarea liniei vechi din Zalău, care avea şi costuri mai ridicate, nu se mai justifica. Fabrica veche, închisă în 2011, este amplasată în apropiere de centrul oraşului, pe o platformă de 6 hectare. Vânzarea acestor active este o idee pentru a mai uşura din povara creditelor”, a afirmat Stoleru.

Compania negociază cu BCR restructurarea unui credit în valoare de 26-27 milioane euro la momentul accesării, utilizat pentru construcţia fabricii de cărămizi din Recea.

Preţul acţiunilor Cemacon a urcat cu aproape 15% în şedinţa bursieră de vineri, la 0,0447 lei, în urma anunţării acordului dintre fondul de investiţii KJK Fund SICAV-SIF, SSIF Broker şi firma Andrei&Andrei Consultanţă. Raportat la această cotaţie, capitalizarea bursieră a Cemacon este de 11,7 milioane lei (2,6 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...