Cel mai mare studiu realizat în condiţii reale confirmă eficacitatea vaccinului Pfizer

Vaccinul Pfizer este eficient într-un procent de peste 95% împotriva maladiei COVID-19, însă nivelul eficacităţii sale scade semnificativ atunci când o persoană primeşte doar una dintre cele două doze ale sale, potrivit unei cercetări ştiinţifice din Israel, considerată cel mai mare studiu realizat vreodată în condiţii reale, informează AFP.
AGERPRES - J, 06 mai 2021, 10:43
Cel mai mare studiu realizat în condiţii reale confirmă eficacitatea vaccinului Pfizer

Publicat în revista medicală The Lancet, acest studiu a evidenţiat „beneficiile pentru sănătatea publică ale unui program naţional de vaccinare”, conform autorilor săi, cercetători de la Pfizer şi reprezentanţi ai guvernului israelian.

Autorii studiului au dezvăluit că în Israel, campioana ţărilor care derulează campanii de vaccinare, acest program de imunizare „a fost motorul principal al declinului infecţiilor de COVID-19”.

Totuşi, specialiştii preferă să rămână prudenţi în ceea ce priveşte generalizarea acestor concluzii pentru alte naţiuni, deoarece viteza campaniilor de vaccinare şi evoluţia pandemiei diferă de la o ţară la alta, au avertizat autorii studiului.

Studiul reprezintă o versiune publicată şi examinată de alţi oameni de ştiinţă independenţi ale primelor rezultate dezvăluite în luna martie de compania Pfizer şi de Ministerul Sănătăţii din Israel.

Cercetarea s-a bazat pe datele medicale colectate între 24 ianuarie şi 3 aprilie, perioadă în care 72% dintre israelienii de peste 16 ani (aproape 5 milioane de persoane) şi 90% dintre persoanele de peste 65 de ani din Israel au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech.

Analiza a vizat în principal eficacitatea vaccinului împotriva variantei britanice (denumită B.1.1.7), devenită dominantă în această ţară.

Studiul arată că vaccinul Pfizer are „o eficacitate înaltă” la persoanele de peste 16 ani după şapte zile de la administrarea celei de-a doua doze: el asigură o protecţie de 95,3% împotriva infecţiilor, de 97,2% împotriva spitalizărilor şi de 96,7% împotriva deceselor. Aceste niveluri de protecţie rămân similare şi la persoanele de peste 85 de ani.

Însă ele scad semnificativ atunci când persoanele vaccinate primesc doar prima dintre cele două doze ale serului: protecţie de 57,7% împotriva infecţiilor, de 75,7% împotriva spitalizărilor şi de 77% împotriva deceselor în rândul persoanelor de peste 16 ani.

Acest studiu „demonstrează importanţa unei vaccinări complete în rândul adulţilor”, cu două doze, consideră autorii cercetării. Potrivit lor, o doză unică ar putea să ofere o protecţie mai puţin îndelungată, în special din cauza apariţiei unor variante virale mai rezistente la vaccin.

În timpul perioadei de analiză, au existat 232.268 de infecţii confirmate de COVID-19 în Israel (cu 4.481 de infecţii severe şi 1.113 decese) şi aproape 95% dintre eşantioanele testate aveau la bază varianta britanică.

Cercetătorii au subliniat că analiza lor nu le-a permis să studieze eficacitatea vaccinului împotriva variantei sud-africane, aflată şi ea în circulaţie în Israel.

În februarie, un prim studiu de mare amploare (1,2 milioane de persoane) realizat în Israel şi publicat în revista NEJM a ajuns la concluzii similare.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a......
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” pentru redeschiderea culoarului
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” ...
Franţa şi Regatul Unit vor organiza "în zilele următoare o conferinţă cu ţările dispuse să contribuie" la o "misiune ...
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Prețul mediu pentru un apartament în marile orașe din România a trecut în luna martie pentru prima oară pragul de 2.000 ...