Cele mai performante fonduri de investiţii din lume au pariat pe Grecia. Au acum randamente de peste 100%

Cele mai performante fonduri de investiţii din lume au înregistrat randamente de peste 100% în ultimele 12 luni, pariind pe obligaţiuni guvernamentale greceşti, odată cu revenirea încrederii investitorilor în Grecia şi dispariţia sentimentului de teamă privind un "exit" din zona euro.
Economica.net - lun, 28 oct. 2013, 09:40
Cele mai performante fonduri de investiţii din lume au pariat pe Grecia. Au acum randamente de peste 100%

Cele trei fonduri de investiţii în obligaţiuni sunt deţinute de NBG Asset management şi Eurobank Asset Management, cu sediile la Atena, şi au înregistrat cele mai bune randamente la nivel mondial în ultimele 12 luni, potrivit unui top realizat de Morningstar, preluat de Wall Street Journal.

Fondurile au preluat obligaţiuni guvernamentale greceşti în perioada cea mai dificilă a crizei datoriilor de stat, când ceilalţi investitori se grăubeau să vândă de urgenţă aceste titluri.

În ultimele luni, percepţia investitorilor s-a întors puternic în favoarea Greciei. Preţurile unor obligaţiuni greceşti au crescut şi de patru ori faţă de minimele atinse în vara anului trecut, când se vorbea despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro care ar fi ameninţat supravieţuirea monedei unice.

Între timp, unele companii mari din Grecia au reuşit să emită obligaţiuni la costuri rezonabile, iar investitori de renume sunt din nou interesaţi de acţiuni greceşti. Mark Mobius, managerul fondului Franklin Templeton, specializat în investiţii pe pieţele emergente, a declarat recent că intenţionează să cumpere acţiuni la companii greceşti pentru prima dată în ultimii 10 ani.

„Obligaţiunile greceşti au fost, la un moment dat, cea mai urâtă categorie de active din lume, şi am considerat că nu avem prea mult de pierdut”, a declarat pentru WSJ Aris Papageorgakopoulos, managerul unui fond al Eurobank Asset Management.

Fondul DELOS Domestic Bond Fund, cu active de 83 milioane euro, deţinut de NBG Asset Management, a înregistrat în ultimele 12 luni un randament de 108%, urcând pe prima poziţie în topul celor mai performante fonduri de investiţii în obligaţiuni. Eurobank LF Government Bond Fund este pe locul al doilea, cu un randament de 107%, urmat de Interamerican Fixed Income Domestic Bond Fund, deţinut tot de Eurobank, cu un câştig de 105%, potrivit datelor Morningstar.

Deşi este vorba despre fonduri mici, al căror mandat le limitează la obligaţiun greceşti, performanţele acestor trei instituţii sunt cu mult peste cele înregistrate de fonduri similare specializate pe obligaţiuni în dolari – cel mai bun dintre acestea având un randament de 34%. Totodată, cel mai bun fond specializat pe obligaţiuni de pe pieţele emergente a avut un câştig de 31%, de asemenea eclipsat de cele trei fonduri greceşti.

Fondurile câştigătoare au preluat obligaţiuni greceşti la preţuri apropiate de 12% din valoarea nominală.

În pofida revenirii încrederii investitorilor, Grecia este are încă probleme serioase. Economia se va contracta în acest an cu 4%, potrivit estimărilor FMI, iar şomajul se menţine la cote alarmante, de peste 25%, cea mai ridicată rată din UE după Spania.

Reducerea masivă a cheltuielilor publice va aduce în acest an un mic excedent la bugetul structural (care exclude plăţile în contul datoriilor publice ajunse la scadenţă), de 340 milioane euro. Anul viitor, excedentul este previzionat la 2,8 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...