Centrele de date din China vor consuma în 2030 mai multă energie decât Coreea de Sud

Centrele de date din China îşi vor multiplica de patru ori consumul de energie electrică până la sfârşitul deceniului, moment în care vor consuma mai multă energie decât consumă acum Coreea de Sud, estimează analiştii firmei de consultanţă Wood Mackenzie Ltd, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 25 aug. 2026, 16:50
Centrele de date din China vor consuma în 2030 mai multă energie decât Coreea de Sud

Avansul rapid al sarcinilor executate de inteligenţa artificială va face ca centrele de date să utilizeze 774 terawaţi-oră de energie electrică până în 2030, adică aproximativ 6% din consumul total preconizat al Chinei, susţin analiştii de la WoodMac într-un raport publicat marţi. Proporţia ar urma să crească la 17% până în 2060, au mai prognozat analiştii.

Boom-ul AI scoate în evidenţă provocările cu care se confruntă China şi alte ţări în creşterea producţiei de energie electrică pentru a satisface explozia cererii de energie din partea AI. În SUA, reacţia negativă faţă de dezvoltarea rapidă a centrelor de date, care în paralel consumă şi multă apă, devine o problemă electorală şi un factor în recomandările bursiere de pe Wall Street.

Chiar dacă centrele de date au avut tendinţa de a se grupa în jurul oraşelor mari şi al centrelor tehnologice, extinderea inteligenţei artificiale din China se îndreaptă acum către un model de tipul „puterea de calcul urmează electricitatea”, precizează analiştii de la WoodMac. Regiunile slab populate din partea de vest a Chinei oferă terenuri abundente şi o capacitate de generare a energiei regenerabile în creştere, creând oportunităţi de amplasare în apropierea surselor de energie, se mai arată în raport.

„Pe măsură ce inteligenţa artificială stimulează o creşterea susţinută a cererii de putere de calcul, accesul la electricitate fiabilă, competitivă din punct de vedere al costurilor şi cu emisii reduse de carbon va juca un rol din ce în ce mai important în alegerea locului şi modului în care se dezvoltă noua capacitate a centrelor de date”, a declarat Wanting Zhao, analist WoodMac pentru energie şi energii regenerabile în Asia-Pacific.

Săptămâna trecută, compania de consultanţă imobiliară şi de brokeraj imobiliar JLL a dezvăluit pentru Reuters că şi dezvoltatorii europeni de centre de date pentru inteligenţă artificială caută locaţii mai puţin tradiţionale, departe de oraşele mari, unde pot beneficia de energie şi terenuri mai ieftine precum şi de conectare mai rapidă la reţea. „Factorul determinant este din ce în ce mai mult locul unde poate fi asigurată suficientă energie, mai degrabă decât pur şi simplu locul unde există cerere. Centrele de date sunt duse acolo unde este energia electrică, nu invers”, a declarat şeful diviziei de centre de date de la JLL, Assad Noori.

Te-ar mai putea interesa și
De la comedie la interesul investitorilor: robotica umanoidă își caută utilitatea   
De la comedie la interesul investitorilor: robotica umanoidă își caută utilitatea  
Jocurile mondiale ale roboților umanoizi, care se desfășoară săptămâna aceasta în China, au captat atenția internetului. Aceștia se întrec pe pista de atletism, pe un teren de fotbal în......
Întâlnirea cu ministrul Muncii a fost de complezenţă, spune preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci
Întâlnirea cu ministrul Muncii a fost de complezenţă, spune preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci
Întâlnirea sindicaliştilor cu ministrul interimar al Muncii a fost una "de complezenţă", în cadrul căreia a fost transmis ...
Covasna: Apa potabilă folosită la irigaţii afectează alimentarea populaţiei în mai multe localităţi
Covasna: Apa potabilă folosită la irigaţii afectează alimentarea populaţiei în mai multe localităţi
Locuitorii din mai multe zone ale judeţului Covasna se confruntă cu scăderea presiunii apei la robinete, pe fondul creşterii ...
În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială şi presiunea bugetară, spune liderul senatorilor USR
În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială şi presiunea bugetară, spune liderul senatorilor ...
Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş, consideră că, în privinţa legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între ...