Centura București: Cum a evoluat în ultimele patru luni Pasajul Domnești, care ar putea fi inaugurat anul viitor VIDEO

26 12. 2021
domnesti

Deocamdată, activitatea pe șantier este întreruptă începând din 22 decembrie până pe 9 ianuarie 2022, potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Acesta estimează că Pasajul Domnești va fi primul de pe Centura Capitalei care va fi inaugurat anul viitor, cel târziu în luna septembrie.

„Așa cum am promis în urmă cu 2 ani, în 2022 vom finaliza cele 5 pasaje pe actuala Centură a Bucureștiului. Primul este gata! Pe pasajul Mogoșoaia se circulă începând din data de 30 septembrie 2021. Urmează, în ordine, pasajele Domnești, Berceni, Popești-Leordeni (Olteniței) și Cernica. Din 2023, vom circula și pe cele 3 loturi de pe zona de Sud a Autostrăzii Bucureștiului”, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu luna aceasta.

Contractul pentru proiectarea și execuția Pasajului Domnești a fost semnat în data de 10 mai 2017 cu asocierea STRACO GRUP SRL – COMNORD SA – SPECIALIST CONSULTING SRL pentru suma de 91,55 milioane de lei fără TVA.

Pe 20 decembrie 2018 a fost emisă prima autorizație de construcție pentru giratoriul suspendat, iar pe 28 august 2019 a fost emisă cea de-a doua autorizație de construcție. Subcontractorul  TRACON a preluat șantierul de la finele lui 2020, potrivit pasionaților de infrastructură.