Centura București: Pasajul Berceni va fi dat în trafic în aprilie 2023 – secretar de stat

Noul termen pentru darea în trafic a Pasajului Berceni de pe Centura Capitalei este aprilie 2023, a anunțat luni secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Anterior, acesta vorbea despre o posibilă deschidere parțială a podului la finalul anului 2022.
Anemona Andone - lun, 21 nov. 2022, 19:48
Centura București: Pasajul Berceni va fi dat în trafic în aprilie 2023 - secretar de stat

„Având în vedere sincopele întâmpinate în desfășurarea lucrărilor într-un ritm susținut, precum și faptul că anumite etape nu pot fi scurtate pe timp de iarnă în așa fel încât să nu existe niciun risc asupra calității lucrărilor, termenul la care va fi dat în trafic pasajul Berceni este aprilie 2023”, a transmis luni oficialul din Transporturi.

Acesta a efectuat o vizită de lucru pe șantierul Berceni alături de George Ene, viceprimarul localității Berceni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu ocazia vizitei, a constatat următoarele:

– Se lucrează la armarea, cofrarea și turnarea betonului aferent plăcii de suprabetonare pe inelul central și pe rampa de urcare/coborâre spre și dinspre Berceni.
– Se lucrează la armarea, cofrarea și betonarea zidului de gardă la culeea 1 (București) și culeea 2 (Berceni).
– Continuă montarea rosturilor de dilatație pe rampa de urcare/coborâre spre și dinspre București, pe rampa de urcare/coborâre spre și dinspre Berceni, precum și pe inelul central al pasajului.
– Continuă montarea lisei prefabricate pe rampa de coborâre spre #Jilava și pe rampa de urcare dinspre Jilava, precum și armarea, cofrarea și betonarea grinzii de parapet pe cele două rampe menționate anterior.
– Continuă montarea parapetului pietonal pe rampa de coborâre spre Popeşti-Leordeni, rampa de urcare dinspre Popeşti-Leordeni și rampa de urcare/coborâre spre și dinspre Berceni.
– Continuă montarea parapetului direcțional pe rampa de urcare/coborâre spre și dinspre Berceni.
– Se lucrează la montarea hidroizolației pe rampa de urcare dinspre Popești-Leordeni și pe rampa de coborâre spre Popeşti-Leordeni și se pregătesc suprafețele pentru acest pas și la rampa Berceni și rampa de coborâre spre Jilava.
– Se lucrează la așternerea asfaltului de protecție a hidroizolației pe rampa de urcare dinspre Popeşti-Leordeni și pe rampa de coborâre spre Popeşti-Leordeni.
– Se execută fundații adâncite de parapet în zona km 35 și fundații de balast și strat superior de fundație din balast stabilizat cu ciment pe rampa de urcare/coborâre spre și dinspre #București.
– Se lucrează la turnarea grinzii de parapet pe rampa de coborâre spre Popeşti-Leordeni și pe rampa de urcare dinspre Popești-Leordeni.
– Continuă executarea lucrărilor de drum pe zona comunei Berceni și pe dinspre București, inclusiv lucrări de amenajare a trotuarelor pe DJ401 și DNCB.
– Continuă executarea lucrărilor de iluminat public pe toate zonele pasajului.
– Continuă realizarea canalizării pluviale, necesară preluării apei din zona pasajului.

Contractul pentru proiectarea şi construirea Pasajului Berceni de pe Centura Bucureşti a fost semnat în martie 2019 cu asocierea SC TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK, a.s. – CONSTRUCŢII ERBASU SA – GRAFIC TENDS S.R.L pentru suma de 146 milioane de lei fără TVA. Ultima autorizație de construire necesară proiectului a fost emisă în decembrie 2021.

Din cele cinci pasaje de pe Centura Capitalei, amintim că au fost date în trafic Mogoșoaia și Domnești. Rămâne de văzut dacă termenul pentru pasajul Berceni va fi respectat și când vor fi gata Olteniței și Cernica.

FOTO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns la Programul RO-Tranziţie Verde
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a atras peste 118 milioane de euro din finanţări externe în ultimele 10 luni, mai mult decât în întreg intervalul 2021 - iunie 2025, perioadă......
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, sisteme antidronă, sisteme de apărare antiaeriană
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, ...
Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore ...
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Normal, lanțul de magazine deținut de miliardarul danez Anders Holch Povlsen, intră în România și are planuri ambițioase ...
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut o întâlnire vineri în apropierea bazei navale americane ...