Centurile de pe Valea Prahovei: Cum vor arăta șoselele ce vor ocoli Comarnic, Azuga și Bușteni VIDEO

Consiliul Județean Prahova a scos la licitație proiectarea și execuția variantelor ocolitoare ale orașelor Comarnic, Azuga și Bușteni. Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova, prezintă cum vor arăta centurile care ar trebui să fluidizeze traficul pe DN1, unul dintre cele mai aglomerate drumuri din România.
Anemona Andone - lun, 23 ian. 2023, 16:28
Centurile de pe Valea Prahovei: Cum vor arăta șoselele ce vor ocoli Comarnic, Azuga și Bușteni VIDEO

Centura orașului Azuga

Ofertele la licitație vor fi depuse până pe 23 februarie, potrivit șefului CJ Prahova. Centura orașului Azuga va avea o lungime de aproape 3 km și două benzi de circulație.

Vor fi construite un semitunel de 200 m, 6 poduri peste râul Prahova, un pasaj subteran la intersecție cu DN1 și calea ferată, un pasaj suprateran peste Râul Prahova și calea ferată, precum și 3 sensuri giratorii, transmite luni Iulian Dumitrescu pe pagina proprie de Facebook.

 

Centura orașului Bușteni

Și în acest caz, ofertele sunt așteptate până pe 23 februarie. Centura orașului Bușteni va avea o lungime de aproape 7 km și două benzi de circulație. Vor fi construite 5 poduri noi peste Râul Prahova și unu peste Pârâul Jepilor, un pasaj suprateran peste Râul Prahova și calea ferată, un pasaj subteran lângă Castelul Cantacuzino, precum și 4 sensuri giratorii de legătură cu DN1, A3 și principalele artere rutiere din oraș.

 

Finanțarea lucrărilor pentru centurile Azuga și Bușteni este asigurată de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., din fonduri europene – prin Programul Operațional de Transport 2021-2027, iar valoarea estimată a lucrărilor scoase la licitație este de 604,73 milioane de lei, potrivit informațiilor din SEAP.

Termenul de execuție al lucrărilor va fi de trei ani, lungimea proiectului este de 9,434 Km, șoseaua urmând să aibă două benzi.

Centura orașului Comarnic

Pentru această variantă ocolitoare, termenul de depunere a ofertelor este 1 februarie. Centura va ocoli orașul Comarnic și DN1 prin vest, va avea o lungime de aproape șase kilometri și două benzi de circulație. Vor fi construite 3 poduri noi și va fi dublat podul peste râul Prahova de pe DJ101R. În același timp, se va construi un pasaj peste râul Prahova și calea ferată Ploiești – Brașov.

În cazul acestui proiect, valoarea lucrărilor este estimată la 249,20 milioane de lei iar durata de execuție va fi de 24 de luni, potrivit datelor din SEAP.

 

„Construcția acestor centuri înseamnă mai puțin timp petrecut în trafic pe Valea Prahovei și o gură de oxigen pentru dezvoltarea județului Prahova”, a mai spus președintele CJ Prahova.

Rămâne de văzut ce constructori vor depune oferte și cum vor fi integrate aceste centuri în proiectul mai larg privind Autostrada Ploiești – Brașov (A3).

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor platice și chimice de importurile ieftine – surse Reuters
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor ...
Guvernele UE intenţionează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică şi a maselor plastice de......
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce pierderile cu 5,3% în acest an, în condițiile unor venituri și cheltuieli mai mici
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce ...
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% faţă de anul precedent, ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 112,84 ...
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie de finanțare pe termen lung
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie ...
Finanţarea dedicată fermierilor români nu este adaptată nevoilor acestora din punct de vedere al duratei, fermele având ...